CDL-AD(2002)23rev

Traducere neoficială

 

 

 

COMISIA EUROPEANĂ

PENTRU DEMOCRAŢIE PRIN DREPT

(COMISIA DE LA VENEŢIA)

 

 

Codul bunelor practici în materie electorală

 

Linii directoare şi raport explicativ

 

 

 

adoptate de Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept

în cadrul celei de-a 52-a Sesiuni Plenare

(Veneţia, 18-19 octombrie 2002)

 

 

 

 

 

Cuprins

 

INTRODUCERE……………………………………………………………………………….  4

 

LINII DIRECTOARE PRIVIND ALEGERILE ...................................................................... 5

adoptate de către Comisia de la Veneţia în cadrul celei de-a 51-a sesiuni plenare

(Veneţia, 5-6 iulie 2002)

 

RAPORTUL EXPLICATIV...................................................................................................... 13

adoptat de către Comisia de la Veneţia la cea de-a 52-a sesiune plenară

(Veneţia, 18-19 octombrie 2002).

 

Observaţii generale ……………………………………………………………………..…...... 13

 

I. Principiile patrimoniului electoral european……………….…........................................... 13

 

Introducere: principiile şi baza lor juridică………………………….………..…….............. 13

 

1.         Sufragiul universal………………………………………………………....................….. 14

 

1.1.            Reguli şi excepţii ……………………………………………………………………14

1.2.            Listele electorale......................................................................................................... 15

1.3.            Prezentarea candidaturilor…………………………………………………………   16

 

2.         Sufragiul egal……………………………………………………………………............... 17

 

2.1.            Egalitatea dreptului de vot ..........................................................................................17

2.2.            Egalitatea puterii electorale........................................................................................ 17

2.3.            Egalitatea şanselor...................................................................................................... 18

2.4.            Egalitatea şi minorităţile naţionale............................................................................. 19

2.5.            Paritatea sexelor.......................................................................................................... 19

 

3.         Sufragiul liber...................................................................................................................... 20

 

3.1.            Libertatea alegătorilor de a-şi forma o opinie............................................................  20

3.2.            Libertatea alegătorilor de a-şi exprima voinţa şi de a lupta împotriva

fraudelor electorale..................................................................................................... 20

3.2.1.      În general.................................................................................................................... 20

3.2.2.      Procedura de votare.................................................................................................... 20

3.2.3.      Votarea prin corespondenţă sau prin delegaţie în anumite circumstanţe................... 21

3.2.4.      Votarea persoanelor aflate în serviciul militar........................................................... 22

3.2.5.      Metode de votare mecanică şi electronică.................................................................. 22

3.2.6.      Numărarea voturilor................................................................................................... 23

3.2.7.      Transmiterea rezultatelor............................................................................................ 23

 

4.         Sufragiul secret.................................................................................................................... 24

 

5.         Sufragiul direct.................................................................................................................... 24

 

6.         Periodicitatea alegerilor.................................................................................................... 24

 

II. Condiţiile implementării principiilor................................................................................... 24

 

1.      Respectarea drepturilor fundamentale .............................................................................. 25

 

2.      Niveluri normative şi stabilitatea legislaţiei electorale ..................................................... 25

 

3.      Garanţii procedurale ........................................................................................................... 26

 

3.1. Organizarea alegerilor de către un organ imparţial............................................. 26

3.2. Observarea alegerilor........................................................................................... 28

3.3. Un sistem de recurs efectiv.................................................................................. 29

3.4. Organizarea şi activitatea secţiilor de votare....................................................... 31

3.5. Finanţarea............................................................................................................ 31

3.6. Securitatea........................................................................................................... 32

 

Concluzii...................................................................................................................................... 32

 

 

 

 

 

Introducere

 

La 8 noiembrie 2001, Comisia Permanentă a Adunării Parlamentare, acţionând în numele Adunării, a adoptat Rezoluţia 1264 (2001) prin care invita Comisia de la Veneţia:1

 

i.                    să instituie un grup de lucru compus din reprezentaţii Adunării Parlamentare, Congresului Puterilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei şi, posibil, ai altor organizaţiilor cu experienţă în domeniu cu scopul de a dezbate problemele electorale  în mod reglementar;

ii.                  să elaboreze un cod de practici în materie electorală, care ar putea, printre altele, să se inspire din liniile directoare enunţate în anexa memorandumului explicativ al raportului  pe care se bazează această Rezoluţie (Doc.9267) şi să includă norme care ar reglementa atât perioada pre-electorală şi alegerile propriu-zise, cât şi  perioada imediat de după alegeri.

iii.                 în funcţie de resursele disponibile, să elaboreze o listă a principiilor fundamentale care stau la baza sistemelor electorale europene, coordonând, sistematizând şi dezvoltând studiile şi activităţile în curs de desfăşurare şi pe cele planificate. Pe termen mediu, informaţiile colectate cu privire la alegerile desfăşurate în Europa vor trebui incluse intr-o bază de date, analizate şi diseminate de către un departament specializat.

 

Liniile directoare enunţate în continuare concretizează cele trei aspecte ale acestei rezoluţii. Ele au fost adoptate de catre Consiliul pentru alegeri democratice – grupul comun de lucru creat în conformitate cu rezoluţia Adunării Parlamentare – în cadrul celei de-a doua reuniuni (3 iulie 2002) şi, ulterior, de către Comisia de la Veneţia în cadrul celei de-a 51-a sesiuni (5-6 iulie 2002). Aceste linii directoare se bazează pe principiile fundamentale ale patrimoniului electoral european şi, mai ales, ele constituie esenţa codului bunelor practici în materie electorală.

 

Raportul explicativ dezvoltă principiile enunţate în liniile directoare, definindu-le si precizându-le, şi, în caz de necesitate, incluzând recomandări cu privire la anumite subiecte concrete. Raportul a fost adoptat de Consiliul pentru alegeri democratice în cadrul cele de-a treia reuniuni (16  octombrie 2002) şi, ulterior de către Comisia de la Veneţia în cadrul celei de-a 52-a sesiuni (18-19 octombrie 2002).

 

Codul bunelor practici în materie electorală a fost adoptat de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei în cadrul sesiunii din 2003 – prima parte şi de Congresul Puterilor Locale şi Regionale din Europa în cadrul sesiunii de primăvara 2003.

 

În conformitate cu cerinţa enunţată în rezoluţia Adunării Parlamentare, acest document se inspiră din liniile directoare anexate la memorandumul explicativ al raportului care a stat la baza rezoluţiei Adunării (Doc. 9267). De asemenea, el se inspiră şi din rezultatele activităţii desfăşurate de Comisia de la Veneţia în domeniul electoral, rezumate în DocumentulCDL(2002)7.

 

 

 

 

 

 

 

LINII DIRECTOARE

 

Adoptate de către Comisia de la Veneţia

în cadrul celei de-a 51-a sesiuni plenare

(Veneţia, 5-6 iulie 2002)

 

 

I.                   Principiile patrimoniului electoral european

 

Cele cinci principii fundamentale care stau la baza patrimoniului electoral european sunt sufragiul universal, egal, liber exprimat, secret şi direct. Pe de alta parte, alegerile trebuie organizate în mod periodic.

 

1.         Sufragiul universal

 

1.1. Norme şi excepţii

 

Sufragiul universal presupune, în principiu, că fiecare persoană are dreptul de a alege şi de a fi ales. Cu toate acestea, acest drept poate şi trebuie fii exercitat tinând cont de anumite condiţii.

 

1. Condiţia de vârstă:

i. drepturile  civice sunt supuse  unei limite minime de vârstă;

ii. dreptul de a vota trebuie să fie dobândit cel mai târziu la atingerea vârstei majoratului;

iii. este preferabil ca dreptul de a fi ales să fie dobândit la aceeaşi vârstă ca si dreptul de vot, si cel mai târziu la vârsta de 25 de ani, cu excepţia anumitor functii speciale (senator, preşedinte al statului).

 

2. Condiţia de naţionalitate:

i. condiţia de naţionalitate poate fi prevăzută;

ii. cu toate acestea este de dorit ca după o anumită perioadă de rezidenţă, străinii să dispună de drept de vot pe plan local.

 

3. Condiţia de  reşedinţă:

i. condiţia de reşedinţă poate fi impusă;

ii. prin reşedinţă este se înţelege locul de domiciliu;

iii. condiţia de perioada obligatorie de reşedinţă  nu poate fi impusă cetăţenilor decât  în cazul alegerilor locale sau regionale;

iv. perioada obligatorie de reşedinţă nu trebuie să depăşească şase luni; o perioadă mai lungă poate fi cerută numai pentru a asigura protecţia minorităţilor naţionale;

v. dreptul de a alege şi de a fi ales poate fi acordat cetăţenilor care domiciliază în afara ţării.

 

4. Suspendarea dreptului de a alege şi de a fi ales: 

i. suspendarea dreptului de a alege şi de a fi ales poate fi prevăzută, dar numai în următoarele condiţii cumulative:

ii. suspendarea trebuie să fie prevăzută de lege;

iii. ea trebuie să respecte principiul proporţionalităţii; condiţiile privării cetăţenilor de dreptul de a fi ales pot fi mai puţin severe decât cele prevăzute pentru dreptul de vot;

iv. suspendarea drepturilor electorale trebuie să fie motivată de o interdicţie din motive de sănătate mentală sau din cauza unor condamnări penale pentru delicte grave.

vi. mai mult decât atât, suspendarea drepturilor politice sau interdicţia din motive de sănătate mentală poate fi impusă numai prin hotărârea specială a instanţei de judecată.

 

1.2. Listele electorale

 

Pentru a garanta autenticitatea listelor electorale este esenţial să fie respectate următoarele criterii:

 

i. listele electorale trebuie să fie permanente;

ii. listele electorale trebuie actualizate periodic, cel puţin o dată pe an. În localităţile unde alegătorii nu sunt înregistraţi în mod automat, posibilitatea de înregistrare trebuie să fie asigurată pentru o perioadă relativ îndelungată;

iii. listele electorale trebuie să fie publicate;

iv. trebuie să existe o procedură administrativă – supusă controlului judiciar – sau o procedură judiciară care să permită înregistrarea unui alegător care nu a fost înregistrat anterior; înregistrarea nu trebuie să aibă loc la secţia de votare în ziua alegerilor;

v. trebuie să existe o procedură similară care să permită alegătorilor să corecteze înscrierile eronate;

vi. o listă electorală suplimentară poate permite să voteze persoanelor care şi-au schimbat domiciliul sau au atins vârsta legală ce le da dreptul sa voteze după ultima publicare a listelor electorale.

 

1.3.      Prezentarea candidaturilor

 

i. Prezentarea candidaţilor individuali sau a listelor de candidaţi pot fi condiţionate de obţinerea unui anumit număr de semnături;

ii. Legea nu trebuie să impună colectarea semnăturilor a mai mult de un 1% din alegătorii circumscripţiei respective;

iii. Procedura de verificare a semnăturilor trebuie să fie supusă unor reguli clare, în special în ceea ce priveşte datele limită;

iv. Verificarea trebuie, în principiu, să se facă pentru toate semnăturile. Cu toate acestea, în cazul în care este sigur că un număr suficient de semnături a fost atins, se poate renunţa la verificarea restului acestora;

v. Validarea candidaturilor trebuie să fie încheiată până la începutul campaniei electorale;

vi. În cazul în care este solicitată depunerea unei cauţiuni, aceasta este rambursată dacă respectivul candidat sau partidul depăşeşte un anumit număr de voturi; suma şi numărul de voturi cerut nu trebuie să fie excesive.

 

2.         Sufragiul egal

 

Sufragiul egal cuprinde:

     

2.1. Egalitatea votului: fiecare alegător are, în principiu,  dreptul la un singur vot. În cazul în care sistemul electoral acordă alegătorilor dreptul la mai multe voturi, fiecare alegător beneficiază de acelaşi număr de voturi.

 

2.2. Egalitatea puterii electorale: mandatele trebuie repartizate în mod egal pentru toate circumscripţiile electorale.

 

i. Egalitatea puterii electorale trebuie obligatoriu aplicată în cazul alegerilor pentru primele camere, la alegerile regionale sau locale;

 

ii. Implică o repartiţie egală şi clară a mandatelor pentru circumscripţiile electorale după unul din următoarele criterii de repartizare: numărul populaţiei, numărul rezidenţilor care domiciliază în circumscripţia respectivă (inclusiv minorii), numărul alegătorilor înregistraţi, eventual numărul votanţilor. Este de dorit o combinaţie adecvată a acestor criterii.

iii. Criteriul geografic şi delimitările administrative, a se vedea istorice, pot fi, de asemenea, luate în consideraţie.

iv. Abaterea maximă admisibilă în raport cu norma de repartizare nu trebuie să depăşească 10%  şi în nici un caz 15%, decât în circumstanţe speciale (protecţia unei minorităţi concentrate, unitate administrativă cu o densitate mică a populaţiei).

v. În scopul asigurării egalităţii puterii electorale, repartizarea mandatelor trebuie revizuită cel puţin o dată la zece ani şi de preferinţă în afara perioadelor electorale.

vi. În cazul circumscripţiilor plurinominale, noua repartiţie se va face fără revizuirea delimitărilor circumscripţiilor electorale, care ar trebui să coincidă teritorial, dacă este posibil, cu unităţile administrative.

vii. În cazul stabilirii unei noi delimitări a circumscripţiei – ceea ce se impune într-un sistem uninominal – această delimitare trebuie realizată:

 

-  nu trebuie să fie partizană;

-  nu trebuie să defavorizeze minorităţile naţionale;

- trebuie să ţină cont de avizul unei comisii care să cuprindă în majoritate membri independenţi, de preferinţă un geograf, un sociolog, un număr echilibrat de reprezentanţi ai partidelor şi dacă este cazul, reprezentanţi ai minorităţilor naţionale.

 

2.3. Egalitatea şanselor

 

a.   Egalitatea şanselor trebuie să fie asigurată în mod echitabil între partide şi candidaţi. Aceasta impune o atitudine neutră din partea autorităţilor publice, în special în ceea ce priveşte:

i. campania electorală;

ii. reflectarea alegerilor de către mijloacele de informare în masă, în special de mass media publică;

iii. finanţarea publică a partidelor şi campaniilor electorale.

 

b.   După caz, egalitatea poate fi strictă sau proporţională. În cazul egalităţii stricte, partidele politice sunt tratate în mod echitabil indiferent de reprezentarea actuală în parlament sau susţinerea din partea electoratului. În cazul egalităţii proporţionale, partidele politice trebuie tratate în funcţie de rezultatele obţinute în timpul alegerilor. Egalitatea şanselor se aplică în special privind acordarea timpului de antenă la posturile de radio şi televiziune, subvenţiile publice sau alte forme de susţinere.

 

c.   În conformitate cu principiul libertăţii de exprimare, trebuie să existe prevederi juridice care să permită tuturor participanţilor la alegeri un acces minim la posturile audiovizuale private, în ceea ce priveşte campania şi publicitatea electorală.

 

d.   Finanţarea partidelor politice, a candidaţilor şi a campaniilor electorale trebuie să fie transparentă.

 

e.   Principiul egalităţii şanselor poate să conducă, în anumite cazuri, la limitarea cheltuielile partidelor politice mai ales domeniul publicităţii.

 

 

 

2.4. Egalitatea şi minorităţile naţionale

 

a. Partidele care reprezintă minorităţile naţionale trebuie să beneficieze de dreptul de a participa la alegeri.

 

b. Adoptarea unor reguli speciale care să garanteze rezervarea unui număr de mandate minorităţilor naţionale sau care să reglementeze excepţiile de la regulile tradiţionale de repartizare  a mandatelor (spre exemplu scutirea cvorumului) pentru partidele care reprezintă minorităţile naţionale, nu contravine în principiu dreptului de vot egal.

 

c. Atât candidaţii cât şi alegătorii nu trebuie să fie obligaţi să-şi anunţe apartenenţa la o minoritate naţională.

 

2.5.      Paritatea sexelor 

 

Regulile juridice care impun un procentaj minim de reprezentare a persoanelor de un sex sau altul în rândurile candidaţilor, nu trebuie considerate contrare principiului votului egal, dacă au o bază constituţională.

 

3.         Sufragiul liber

 

3.1. Libertatea alegătorilor de a-şi forma o opinie

 

a. Autorităţile publice au obligaţia de a fi neutre. În special, aceasta se referă la:

i. mijloacele de informare în masă;

ii. afişajul;

iii. dreptul de a demonstra;

iv. finanţarea partidelor şi candidaţilor;

 

b. Autorităţile publice au un număr de obligaţii pozitive, printre care, ei trebuie:

i. să prezinte alegătorilor candidaturile depuse;

ii. sa acorde alegătorilor posibilitatea de a cunoaşte  listele şi candidaţii care participă la alegeri, de exemplu prin intermediului unui afişaj adecvat; 

iii. sa permită accesul la informaţia menţionată la punctele precedente în limbile minorităţilor naţionale.

 

c. Încălcarea obligaţiunilor de neutralitate şi a libertăţii alegătorilor de a-şi forma propria opinie trebuie sancţionate.

 

 3.2. Libertatea alegătorilor de a-şi exprima voinţa şi lupta de combatere a fraudei electorale

 

i. procedura de votare trebuie să fie simplă;

ii. alegătorii trebuie să beneficieze întotdeauna de posibilitatea de a vota într-o secţie de votare. Alte modalităţi de votare sunt acceptate numai în următoarele condiţii:

iii. votarea prin corespondenţă poate fi permisă numai în cazul în care activitatea serviciilor poştale este sigură şi fiabilă, dreptul de a vota prin corespondenţă poate fi acordat persoanelor internate în spital, deţinuţilor, persoanelor cu mobilitate redusă sau persoanelor cu drept de vot care domiciliază în străinătate; frauda sau intimidarea nu trebuie să fie permise;

iv. votul electronic poate fi utilizat numai dacă este sigur şi fiabil. Persoanele cu drept de vot trebuie să beneficieze de posibilitatea de a obţine confirmarea voturilor şi, în caz de             necesitate, de a le modifica respectând principiile votului secret; sistemul în cauză trebuie să fie transparent;

v. votarea prin procură trebuie să fie reglementată de nişte reguli extrem de rigide; numărul  procurilor pe care le poate primi un singur alegător trebuie să fie limitat;

vi. utilizarea urnelor mobile de votare este posibilă numai în condiţii foarte stricte, evitându-se toate riscurile de fraudă;

vii. cel puţin două criterii trebuie aplicate la evaluarea veridicităţii rezultatelor votării: numărul alegătorilor care s-au prezentat la urnele de vot şi numărul buletinelor de vot introduse în urnele de votare;

viii. membrii comisiilor electorale nu au dreptul să introducă schimbări în  buletinele de vot sau să le marcheze în vreun fel;

ix. buletinele de vot neutilizate trebuie păstrate în permanenţă în secţiile de votare ;

x.  la secţiile de votare trebuie să fie prezenţi reprezentanţii unui număr de partide politice, iar prezenţa observatorilor acreditaţi de către candidaţi trebuie să fie permisă atât în timpul votării cât şi în timpul numărării voturilor ;

xi. militarii trebuie să voteze în localităţile de domiciliu atunci când este posibil. În caz contrar, se recomandă ca persoanele care îşi satisfac serviciul militar să fie înregistrate la cea mai apropiată secţie de votare faţă de unităţile lor militare ;

xii. numărarea voturilor trebuie desfăşurată la secţiile de votare ;

xiii. numărarea voturilor trebuie să fie transparentă. Observatorii, reprezentanţii candidaţilor şi media trebuie să fie admişi la numărare. De asemenea, aceste persoane trebuie să beneficieze de acces la toate procesele verbale;

xiv. rezultatele obţinute trebuie transmise instanţelor superioare într-o manieră transparentă;

xv. statul trebuie să sancţioneze orice fraudă electorală.

 

4.         Votul secret

 

a. Pentru fiecare persoană cu drept de vot, secretul votului nu este numai un drept dar şi o obligaţie, a cărei nerespectare trebuie să fie sancţionată prin anularea oricărui buletin de vot al cărui conţinut a fost divulgat.

 

b. Fiecare persoană trebuie să voteze individual. Votul în familie sau oricare altă formă de influenţare asupra votului unei persoane de către altă persoană trebuie interzise.

 

c. Lista persoanelor care în realitate se prezintă la urnele de votare nu trebuie făcută publică.

 

d. Orice încălcare  a  dreptului la vot secret trebuie sancţionată.

 

5.         Votul direct

 

Prin vot direct trebuie să fie aleşi :

i. cel puţin una din camerele parlamentului naţional;

ii. organele legislative sub-naţionale;

iii. consiliile locale.

 

6.         Periodicitatea alegerilor

 

Alegerile trebuie desfăşurate periodic; mandatul adunărilor legislative nu trebuie să depăşească cinci ani.

 

II.        Condiţiile de implementare a acestor principii

 

1.      Respectarea drepturilor omului

 

a.  Desfăşurarea unor alegeri democratice nu este posibilă fără respectarea drepturilor omului, în special a libertăţii de exprimare şi a presei, libertăţii de a circula în interiorul ţării, libertăţii de întrunire şi libertăţii de asociere în scopuri politice, inclusiv prin crearea de partide politice.

 

b.    Orice restricţii ale acestor libertăţi trebuie să fie prevăzute de lege,  să răspundă unui interes public şi să respecte principiul proporţionalităţii.

 

2.       Nivelurile normative şi stabilitatea dreptului electoral

 

a. Exceptând regulile care vizează chestiunile de ordin tehnic şi de detaliu – care pot fi incluse în regulamentul organului executiv- regulile dreptului electoral trebuie să aibă cel puţin un rang legislativ.

 

b. Elementele fundamentale ale dreptului electoral, si în special sistemul electoral propriu zis, componenţa comisiilor electorale şi delimitarea circumscripţiilor electorale, nu ar trebui să poată fi amendate înainte de un an de la alegeri, sau ar trebui sa fie tratate la nivel constituţional sau la un nivel superior legii ordinare.

 

3.       Garanţiile procedurale

 

3.1. Organizarea alegerilor de către un organ imparţial

 

a. Un organ imparţial trebuie să fie responsabil de aplicarea prevederilor dreptului electoral.

 

b. În absenţa unei tradiţii pe termen lung a independenţei autorităţilor administrative faţă de puterea politică, trebuie create comisii electorale independente şi imparţiale atât la nivel naţional cât şi la  nivelul secţiei de votare.

 

c. Comisia Electorală Centrală  trebuie să fie un organ cu activitate permanentă.

                                                       .

d. Comisia Electorală Centrală ar trebui să includă:

i. cel puţin un magistrat;

ii. delegaţi ai partidelor deja reprezentate în parlament sau care au obţinut cel puţin un  anumit număr de voturi; aceste persoane trebuie să deţină competenţe în materie electorală.

      Ea poate include:

iii. un reprezentant al Ministerului de Interne;

iv. reprezentanţi ai minorităţilor naţionale.

 

e. Partidele politice trebuie să fie reprezentate în egală măsură în comisiile electorale sau trebuie să poată observa activitatea organului imparţial. Egalitatea poate fi înţeleasă de o manieră strictă sau proporţională. (a se vedea punctul I.2.3.b).

 

f. Organismele care numesc membrii comisiilor electorale nu trebuie să aibă posibilitatea de a-i revoca din funcţie.

 

g. Membrilor comisiilor electorale trebuie să li se asigure un curs de instruire standard.

 

      h. Se recomandă ca deciziile comisiilor electorale să fie adoptate prin majoritate calificată sau prin consens.

 

3.2. Monitorizarea alegerilor

 

   a. Observatorilor naţionali cât şi celor internaţionali trebuie să li se ofere cea mai mare posibilitate de  participare la monitorizarea alegerilor.

 

 b. Observarea alegerilor nu trebuie să se limiteze doar la ziua desfăşurării alegerilor, ci să cuprindă perioada înregistrării candidaţilor, şi dacă e cazul, a alegătorilor, precum şi campania electorală. Monitorizarea trebuie să permită stabilirea încălcărilor care au avut loc înainte, în timpul sau după desfăşurarea alegerilor. Ea trebuie, în special, să aibă loc în timpul numărării voturilor

 

c. Locurile unde prezenţa observatorilor este interzisă trebuie indicate în mod explicit  de lege.

 

d.  Observatorii trebuie să monitorizeze respectarea obligaţiunii de neutralitate de către

            autorităţi.

 

3.3. Un sistem de recurs eficient

 

a.       Instanţa de recurs în materie electorală poate fi o comisie electorală sau o instanţa de judecată. În cazul alegerilor în parlament, recursul poate fi examinat de parlament în primă instanţă. În orice caz,  recursul final la o instanţă de judecată trebuie să fie posibil.

 

b.      Procedura de recurs trebuie să fie simplă şi lipsită de formalitate, în special cu privire la stabilirea admisibilităţii contestărilor.

 

c.       Dispoziţiile în materie de recurs şi, în special, competenţa şi responsabilităţile diferitelor instanţe trebuie sa fie clar reglementate de lege, astfel încât să se evite orice conflicte de jurisdicţie fie pozitive sau negative. Nici reclamanţii şi nici autorităţile nu trebuie să poată alege instanţa de apel.

 

d.      Instanţa de recurs trebuie să dispună de competenţe în special în ce priveşte dreptul de vot, inclusiv listele electorale, şi egalitatea, validarea candidaturilor, respectarea regulilor de desfăşurare a campaniei electorale şi a rezultatelor scrutinului.

 

e.       Instanţa de apel trebuie să poată anula scrutinul dacă o neregularitate a putut influenţa rezultatele alegerilor. Posibilitatea anulării integrale a alegerilor sau numai a rezultatelor obţinute la una din circumscripţiile electorale sau secţiile de votare trebuie să fie posibilă. În cazul anulării rezultatelor trebuie desfăşurat un nou scrutin pe teritoriul în cauză.

 

f.       Toţi candidaţii şi alegătorii circumscripţiei electorale trebuie să beneficieze de drept de apel. Un cvorum rezonabil poate fi impus pentru contestările făcute de alegători relativ la rezultatele alegerilor.

 

g.      Termenul limită pentru înaintarea şi examinarea recursurilor trebuie să fie scurt (trei sau patru zile în prima instanţă).

 

h.      Dreptul reclamantului la un proces cu participarea ambelor părţi trebuie protejat.

 

 

 

i.        În cazul în care instanţa de apel este o comisie electorală superioară, aceasta trebuie să poată rectifica sau anula ex officio deciziile adoptate de comisiile electorale inferioare.

 

4.         Sistemul electoral

 

Libertatea de a alege un sistem electoral sau altul poate fi exercitată sub rezerva respectării principiilor mai sus menţionate.

 

 

 

 

 

 

RAPORT EXPLICATIV

 

Adoptat de Comisia de la Veneţia

în cadrul celei de-a 52-a sesiuni plenare

(Veneţia, 18-19 octombrie 2002)

 

 

Observaţii generale

 

1.      Alături de drepturile omului şi de statul de drept, democraţia constituie unul din cei trei piloni ai patrimoniului constituţional european şi ai Consiliului Europei. Democraţia este de neconceput în lipsa unor alegeri desfăşurate în conformitate cu anumite principii care le conferă statutul de alegeri democratice.

 

2. Aceste principii reprezintă un aspect specific al patrimoniului european constituţional care,  în mod legitim, poate fi numit “patrimoniul european electoral”. Acest patrimoniu cuprinde două aspecte. Primul aspect, nucleul, este constituit de principiile constituţionale care guvernează dreptul electoral: sufragiul universal, egal, liber, secret şi direct, iar cel de-al doilea aspect reprezintă principiul conform căruia alegerile cu adevărat democratice pot fi desfăşurate numai dacă sunt satisfăcute anumite condiţii fundamentale ale unui stat democratic bazat pe preeminenţa dreptului: drepturile fundamentale, stabilitatea legislaţiei electorale şi garanţiile procedurale efective. Textul care urmează, la fel ca liniile directoare enunţate anterior, este compus din două părţi; prima parte prezintă definiţia şi implicările practice ale principiilor patrimoniului european electoral, iar cea  de-a doua este consacrată condiţiilor necesare pentru aplicarea acestor principii.

 

I.         Principiile fundamentale ale patrimoniului european electoral

 

Introducere: principiile şi baza lor legală

 

3. Pentru a asigura desfăşurarea alegerilor în conformitate cu principiile comune ale patrimoniului electoral european, care reprezintă fundamentul unei adevărate societăţi democratice, trebuie respectate cinci norme fundamentale: sufragiul trebuie să fie universal, egal, liber, secret şi direct. Mai mult decât atât, alegerile trebuie organizate periodic. Ansamblul acestor principii constituie patrimoniul electoral european.

 

4. Cu toate că toate aceste principii au un caracter convenţional, implementarea lor ridică un număr de întrebări care  impun necesitatea unei examenari minuţioase. Este important să identificăm “nucleul dur” al acestor principii, care trebuie respectate în mod strict de către toate statele europene.

 

5. Nucleul dur al patrimoniului electoral european este constituit în special din norme internaţionale. Regula universală relevantă este enunţată de articolul 25 (b) din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, care prevede în mod expres întregul ansamblu de principii, cu excepţia  sufragiului direct, care este presupus[1].  La nivel european, norma comună este articolul 3 al Protocolului adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului, care prevede în mod expres dreptul la alegeri periodice prin sufragiu liber şi secret[2]. Celelalte principii au fost recunoscute ca decurgând prin prisma jurisprudenţei[3]. Dreptul la alegeri directe a fost de asemenea admis de către Curtea de la Strasbourg, cel puţin în mod implicit[4]. Oricum, principiile constituţionale comune întregului continent nu apar doar în documentele internaţionale, ci dimportiva, ele sunt menţionate în mod detaliat în constituţiile naţionale[5]. Existenţa legislaţiilor şi practicilor naţionale convergente permite determinarea cu precizie a conţinutului principiilor.

 

1.      Sufragiul universal

 

1.1. Reguli şi excepţii

 

6. Sufragiul universal cuprinde drepturile electorale active (dreptul de a alege) şi pasive (dreptul de a fi ales). Dreptul de a alege şi de a fi ales pot fi supuse unui număr de condiţii, toate fiind enumerate mai jos. Cele mai uzuale sunt condiţiile de vârstă şi de naţionalitate.

 

            a. Trebuie să existe o limită de vârstă minimă pentru a exercita dreptul de a alege şi de a fi ales. Totusi, atingerea vârstei majoratului, care conferă nu numai drepturi ci şi anumite obligaţii de natură civilă, trebuie cel puţin să confere dreptul de a alege. Pentru exercitarea dreptului de a fi ales poate fi stabilită o vârstă mai avansată, în orice caz nu mai mare de vârsta de 25 de ani, cu excepţia unor limite speciale de vârstă impuse pentru exercitarea unor anumite funcţii (senator, preşedinte al statului).

 

            b. Legislaţiile din majoritatea statelor impun condiţia de naţionalitate. Cu toate acestea, în conformitate cu Convenţia Consiliului Europei privind participarea străinilor la viaţa publică la nivel local[6] există tendinţă de a acorda drepturi politice locale străinilor cu rezidenţă îndelungată.  Respectiv, se recomandă ca dreptul de vot la alegerile locale să fie acordat după o anumită perioadă de rezidenţă. De altfel, integrarea europeană a acordat cetăţenilor europeni dreptul de a alege şi de a fi aleşi la alegerile municipale şi în Parlamentul European, desfăşurate în statele membre ale Uniunii Europene, în statul lor de reşedinţă membru al Uniunii Europene[7].  Mai mult decât atât, criteriul naţionalităţii poate uneori cauza probleme când un stat refuză acordarea cetăţeniei persoanelor care locuiesc deja pe teritoriul său de câteva generaţii, prevalându-se, de exemplu, de motive lingvistice. În plus, în conformitate cu Convenţia europeană privind naţionalitatea[8], persoanele cu dublă cetăţenie trebuie să beneficieze de aceleaşi drepturi electorale ca şi ceilalţi cetăţeni[9].

 

            c. În al treilea rând, condiţia de reşedinţă poate fi impusă atât în cazul dreptului de a alege cât şi a celui de a fi ales[10]. În acest context, reşedinţa înseamnă domiciliul obişnuit. Cât priveşte alegerile locale şi regionale, condiţia de rezidenţă nu este incompatibilă a priori cu principiul sufragiului universal, în cazul în care perioada de rezidenţă nu depăşeşte câteva luni; o perioadă mai îndelungată este acceptată numai pentru a proteja minorităţile naţionale[11]. Din contra, doar un număr mic de state acordă cetăţenilor care domiciliază în străinătate dreptul de a alege sau cel de a fi ales. Această practică se poate dovedi abuzivă în anumite cazuri speciale, de exemplu în cazul  în care  naţionalitatea este acordată pe bază etnică. Este posibil ca persoanele cu drept de vot să fie înregistrate pe listele circumscripţiilor electorale unde acestea au rezidenţa secundară, în condiţiile în care ele domiciliază în localitatea respectivă în mod regulat şi achită taxele locale, dar, în mod evident, ele nu trebuie să fie înregistrate în acelaşi timp pe listele electorale din locul principal de rezidenţă.

 

Libertatea de circulaţie a cetăţenilor pe teritoriul ţării împreună cu dreptul de a reveni în ţară în orice moment constituie unul din drepturile fundamentale caracteristice alegerilor cu adevărat democratice[12]. În cazuri excepţionale în care persoanele au fost transferate contrar dorinţei lor, ei trebuie să beneficieze cu titlu tranzitoriu de posibilitatea de a fi consideraţi rezidenţi la locul anterior de domiciliu.

 

            d. În cele din urmă, trebuie să existe prevederi care să reglementeze clauzele suspendării drepturilor politice. Astfel de clauze trebuie să respecte condiţiile uzuale care impun restricţii asupra drepturilor fundamentale, cu alte cuvinte, ele trebuie[13] :

 

-          să fie prevăzute de lege ;

-          să respecte principiul proporţionalităţii ;

-          să se bazeze pe o interdicţie pe motiv de incapacitate mentală sau de condamnare penală pentru delicte grave.

 

Mai mult decât atât, suspendarea drepturilor politice ale persoanei poate fi dispusă numai printr-o decizie specială adoptată de o instanţă judecătorească. Totusi, în cazul suspendării pe motiv de incapacitate mentală, astfel de decizii speciale pot conduce la interzicere şi impune ipso jure privarea de drepturile civile.

 

În ceea ce priveşte exercitarea unei funcţii publice, condiţiile  privării indivizilor de dreptul de a fi ales pot fi mai puţin severe decât cele care vizează dreptul de vot, iar decizia de a priva un individ de dreptul a fi ales poate fi legitimă în cazul în care activitatea desfăşurată de această persoană în exercitarea funcţiei publice contravine unui interes public major.

 

1.2. Listele electorale

 

7. Întocmirea corectă a listelor electorale are un caracter esenţial în garantarea sufragiului universal. Oricum, este admis ca alegătorii să nu fie incluşi în listele electorale din oficiu, ci numai la solicitarea lor. În practică, tot mai frecvent sunt depistate inexactităţi în listele electorale, ceea ce duce la apariţia unor conflicte. Lipsa de experienţă a autorităţilor,  mişcările populaţiei şi faptul că doar un număr mic de cetăţeni sunt interesati de verificarea corectitudinii informaţiei incluse în listele electorale, când acestea sunt puse la dispoziţie spre consultare, împiedică întocmirea adecvată a acestor liste. Pentru a garanta veridicitatea informaţiei incluse în listele electorale, trebuie respectate un număr de  condiţii:

 

i. Listele electorale trebuie să fie permanente.

 

ii. Ele trebuie actualizate periodic, de cel puţin o dată pe an, astfel încât obligaţia autorităţilor municipale (locale) de actualiza informaţia inclusă în listele electorale în aceeaşi perioadă a anului să devină o obişnuinţă. Înregistrarea alegătorilor, în cazul în care aceasta nu se face în mod automat, trebuie să aibă loc pe parcursul unei perioade relativ lungi.

 

iii. Listele electorale trebuie să fie publicate. Varianta definitivă actualizată trebuie transmisă unei autorităţi superioare sub controlul unui organism imparţial responsabil pentru aplicarea legislaţiei electorale.

 

iv. Trebuie să existe o procedură administrativă - supusă controlului judiciar – sau o procedură  judiciară care să permită alegătorilor omişi de pe listă dreptul să se înscrie pe listele electorale. În unele ţări, data limită pentru înscrierea pe lista suplimentară poate fi, de exemplu, 15 zile înainte de alegeri sau chiar în ziua  alegerilor. Această ultimă posibilitate, cu toate că denotă un spirit liberal demn de admiraţie, se bazează pe deciziile emise de o instanţă judecătorească care este obligată să se întrunească în ziua alegerilor şi nu corespunde necesităţilor de organizare pe care se bazează democraţiile. În orice caz, posibilitatea înregistrării alegătorilor la secţiile de votare în ziua alegerilor trebuie să fie exclusă. 

 

v. Mai mult decât atât, inexactităţile din listele electorale sunt cauzate de înscrierea nejustificată a unor alegători sau de omiterea unor anumiţi alegători. O procedură  similară cu cea menţionată în paragraful anterior ar permite alegătorilor să corecteze informaţiile eronate. Dreptul de a solicita introducerea unor astfel de corectări poate fi exercitat de alegătorii înregistraţi în aceeaşi circumscripţie electorală sau la aceeaşi secţie de votare.

 

vi. Întocmirea unei liste suplimentare permite persoanelor, care după publicarea ultimei liste electorale şi-au schimbat adresa de domiciliu sau au atins vârsta limită de votare, să-şi exercite dreptul de vot.

 

1.3. Prezentarea candidaturilor

 

8. Obligaţia de a colecta un anumit număr de semnături pentru prezentarea unei candidaturi nu este, în principiu, incompatibilă cu principiul sufragiului universal. În practică, toate partidele politice, cu excepţia unor formaţiuni politice fantome, par a nu se confrunta cu nici o dificultate în colectarea numărului necesar de semnături, atunci când normele care reglementează colectarea semnăturilor nu sunt utilizate pentru a împiedica unii candidaţi de a se prezenta. Pentru a evita orice manipulări de acest gen, legea trebuie să stabilească un număr maxim de semnături care nu trebuie să depăşească pragul de 1% din alegători[14]. Procedura de verificare a semnăturilor trebuie să fie desfăşurată în conformitate cu nişte reguli clare, în special relative la autorităţile responsabile, datele limite şi trebuie aplicată mai degrabă la ansamblul semnăturilor decât la un eşantion[15]. Cu toate acestea, odată ce verificarea atestă cu certitudine că numărul necesar de semnături a fost obţinut, se poate renunţa la verificarea semnăturilor rămase. În orice caz, candidaturile trebuie validate până la începutul campaniei electorale, deoarece validările tardive pot dezavantaja anumite partide şi candidaţi în timpul campaniei.

 

9.                   Există o altă procedură conform căreia candidaţii sau partidele trebuie să depună o cauţiune, care este rambursată numai atunci când candidatul sau partidele respective depăşesc un anumit procent  de voturi. Această metodă pare a fi mai eficientă decât colectarea semnăturilor. Oricum, suma cerută pentru cauţiune şi numărul necesar de voturi pentru rambursare nu trebuie să fie excesive.

 

2.         Sufragiul egal

 

10. Egalitatea în materie electorală cuprinde diverse aspecte. Unele vizează egalitatea sufragiului, valoare împărtăşită de întregul continent, pe când altele depăşesc acest concept şi nu pot fi considerate ca reflectare a unei norme generale. În orice caz, trebuie respectate următoarele principii: egalitatea votului, egalitatea puterii electorale şi egalitatea şanselor. Pe de altă parte, egalitatea rezultatelor obţinute, de exemplu, pe baza reprezentării proporţionale a partidelor sau femeilor şi bărbaţilor, nu poate fi impusă.

 

2.1. Egalitatea votului

 

11. Egalitatea votului presupune că fiecare alegător are în mod normal dreptul la un vot şi numai la un singur vot. Votul multiplu, care este încă o neregularitate întâlnită adesea în noile democraţii, este în mod evident interzis - atât în cazul când alegătorul votează de mai multe ori în acelaşi loc, cât şi când alegătorul votează simultan în mai multe locuri, cum ar fi la locul actual de domiciliu şi la locul anterior de domiciliu.

 

12. Cu toate acestea, în unele sisteme electorale alegătorul are dreptul la mai multe voturi. De exemplu, într-un sistem care permite votul separat (votarea pentru candidaţii aleşi de pe mai multe liste de candidaţi), alegătorul poate dispune de un vot pentru fiecare post care urmează a fi ocupat. O altă situaţie posibilă este atunci când dreptul la un vot este exercitat într-o circumscripţie mică şi altul într-o circumscripţie electorală mai mare, după cum este cazul sistemelor care combină circumscripţii uninominale şi reprezentarea proporţională la nivel naţional sau regional[16]. În acest caz, egalitatea de vot înseamnă că toţi alegătorii trebuie să aibă dreptul la acelaşi număr de voturi.

 

2.2.      Egalitatea puterii electorale

 

13. Egalitatea puterii electorale impune, în cazul în care alegerile nu sunt desfăşurate într-o singură circumscripţie electorală, constituirea hotarelor circumscripţiei astfel încât mandatele în camerele de jos, care reprezintă populaţia, să fie distribuite în mod egal între circumscripţii, în conformitate cu un criteriu special de repartizare, de exemplu numărul rezidenţilor din circumscripţia respectivă, numărul co-naţionalilor rezidenţi din circumscripţia respectivă (inclusiv minorii), numărul alegătorilor înregistraţi sau eventual numărul persoanelor care participă în realitate la alegeri. O combinaţie adecvată a acestor criterii de repartizare poate fi admisă. Reguli similare se aplică la alegerile regionale şi locale. În cazul nerespectării acestui principiu, ne confruntăm cu fenomenul geometriei electorale, sub forma fie a « geometriei electorale active”, atunci când repartizarea mandatelor antrenează inegalitatea reprezentării de la prima sa aplicare, fie a “geometriei electorale pasive” care rezultă din păstrarea excesivă a distribuţiei teritoriale neschimbate a mandatelor şi a circumscripţiilor. Mai mult decât atât, în sistemele orientate spre reprezentare neproporţională, în special sistemele de vot majoritar, poate avea loc un alt tip de manipulare numită „tăiere electorală” (gerry mandering), care constă în favorizarea unui partid prin decuparea artificială a circumscripţiilor electorale.

 

14. Hotarele circumscripţiilor electorale por fi stabilite, de asemenea, pe baza criteriului geografic şi al delimitărilor administrative istorice, care sunt deseori determinate de geografie.

 

15. Abaterea maximă admisibilă în raport cu criteriul de repartizare depinde de fiecare situaţie concretă, de regulă  nu ar trebui să depăşească 10 % şi nici într-un caz 15 %, cu excepţia unor circumstanţe excepţionale (o unitate administrativă slab populată ce are aceeaşi importanţă ca  şi alte unităţi care sunt reprezentate de cel puţin un deputat, sau populată de o minoritate naţională concentrată)[17].

 

16. Pentru a evita geometria electorală pasivă, o nouă repartiţie a mandatelor trebuie să aibă loc cel puţin la fiecare zece ani, preferabil în afara perioadei electorale, reducându-se astfel orice risc de manipulare politică[18].

 

17. În circumscripţiile electorale plurinominale, geometria electorală poate fi uşor evitată prin repartizarea periodică a mandatelor în circumscripţiile electorale în conformitate cu criteriul adoptat de repartizare. În acest caz, circumscripţiile trebuie să corespundă unităţilor administrative teritoriale şi nu este de dorit o redistribuire a mandatelor. În cazul când se aplică un sistem majoritar uninominal, hotarele circumscripţiilor trebuie revizuite la fiecare nouă repartizare a mandatelor. Consecinţele politice ale revizuirii hotarelor circumscripţiilor sunt foarte importante şi, de aceea, este esenţial ca acest proces să nu favorizeze un partid şi să nu defavorizeze minorităţile naţionale. Statele cu tradiţii democratice vechi abordează această problemă în diferite moduri şi operează pe baze nu mai puţin diferite. Noile state democratice trebuie să adopte nişte criterii simple şi proceduri uşor de implementat. Cea mai bună soluţie ar fi examinarea problemei, în prima instanţă, de către o comisie compusă în majoritate din membri independenţi, printre care: un geograf, un sociolog, un număr echilibrat de reprezentanţi ai partidelor şi, în caz de necesitate, reprezentanţi ai minorităţilor naţionale. Ulterior, parlamentul ar putea adopta o decizie pe baza propunerilor prezentate de comisie, rezervând posibilitatea unui singur recurs.

 

2.3. Egalitatea şanselor

 

18. Egalitatea şanselor trebuie asigurată tuturor partidelor şi candidaţilor şi trebuie să stimuleze statul să adopte o atitudine imparţială faţă de aceştia şi să aplice aceeaşi legislaţie în mod echitabil tuturor. Exigenţa neutralităţii se aplică în special campaniei electorale şi reflectării acesteia în mijloacele de informare în masă, în special de media publice, precum şi în finanţarea publică a partidelor şi campaniilor. Aceasta presupune existenţa a două interpretări posibile ale conceptului de egalitate: egalitate „strictă” şi egalitate „proporţională”. Egalitatea „strictă” înseamnă că partidele politice sunt tratate indiferent de actuala reprezentare în parlament sau de susţinerea din partea electoratului. Acest criteriu trebuie aplicat utilizării infrastructurii publice, în special în perioada campaniei electorale (de exemplu pentru: afişajul posterelor electorale, serviciile poştale şi analoge, manifestările publice, spaţiile alocate reuniunilor publice). Egalitatea „proporţională” presupune că partidele politice sunt tratate în funcţie de numărul lor de voturi. Egalitatea şanselor (strictă şi/sau proporţională) se aplică în special timpului de antenă la radio şi televiziune, subvenţiilor publice şi altor forme de susţinere. Anumite forme de susţinere pot fi subordonate, pe de o parte, principiului egalităţii stricte şi, pe de altă parte principiului egalităţii proporţionale.

 

19. Ideea fundamentală este ca forţele politice principale să fie capabile să-şi exprime opiniile prin intermediul mijloacelor publice de informare în masă şi ca toate forţele politice să beneficieze de dreptul de a organiza mitinguri, inclusiv în spaţiile publice, de a distribui informatie şi de a-şi exercita dreptul de a afişa postere electorale. Întregul ansamblu de drepturi trebuie să fie reglementat în mod clar, în sensul respectării dreptului la  libertatea  de exprimare, iar orice nerespectare a acestor drepturi trebuie sancţionată în mod adecvat. Dreptul la un recurs rapid trebuie să permită remedierea situaţiei înainte de alegeri. Ori, incapacitatea mijloacelor de informare în masă de a reflecta informaţia despre campania electorală şi candidaţi în mod imparţial este una din problemele cele mai frecvente întâlnite în timpul alegerilor. De aceea, este extrem de important ca fiecare ţară să întocmească un bilanţ al mijloacelor de informare în masă şi să acorde candidaţilor şi partidelor timp de antenă sau spaţii publicitare suficient echilibrate, inclusiv la posturile publice de radio şi televiziune.

 

20. În conformitate cu libertatea de exprimare, legea trebuie să garanteze că media audiovizuale private asigură accesul minim tuturor participanţilor la alegeri, în ceea ce priveşte campania electorală şi publicitatea electorală.

 

21. Problema finanţării şi, în special necesitatea transparenţei sale va fi examinată în continuare[19]. Cheltuielile partidelor politice, în special pentru publicitate, pot fi limitate pentru a garanta egalitatea şanselor.

 

2.4.  Egalitatea şi minorităţile naţionale

 

22. În conformitate cu principiile dreptului internaţional, legislaţia electorală trebuie să garanteze egalitatea pentru persoanele care aparţin minorităţilor naţionale prin interzicerea oricărei discriminări împotriva lor[20]. În special, minorităţile naţionale trebuie să beneficieze de dreptul de a constitui partide politice[21]. Delimitarea circumscripţiilor electorale şi reglementarea cvorumului nu trebuie să creeze un obstacol pentru reprezentarea persoanelor care aparţin minorităţilor naţionale în organul ales.

 

23. Măsurile speciale adoptate pentru a asigura o minimă reprezentare a minorităţilor naţionale, atât prin rezervarea mandatelor[22], cât şi prin prevederea unor excepţii de la regulile tradiţionale cu privire la repartizarea mandatelor, de exemplu, prin suprimarea cvorumului pentru partidele care reprezintă minorităţile naţionale[23], nu contravin principiului egalităţii. Poate fi prevăzut, de asemenea, dreptul persoanelor care aparţin minorităţilor naţionale  de a vota candidaţii incluşi pe listele generale şi pe cele ale minorităţilor naţionale. Oricum, atât candidaţii cât şi alegătorii nu trebuie să fie obligaţi să indice apartenenţa la una din minorităţile naţionale[24], [25].

 

2.5.  Paritatea sexelor

 

24. În condiţiile existenţei unei baze constituţionale specifice[26], pot fi adoptate reguli care să garanteze o reprezentare echilibrată a femeilor şi bărbaţilor în organele alese, sau chiar o reprezentare paritară. În absenţa unei astfel de baze constituţionale, aceste prevederi pot fi considerate contrare principiului de egalitate şi al libertăţii de asociere.

 

25. Domeniul de aplicare a acestor reguli depinde de sistemul electoral. Într-un sistem cu liste fixe ale partidelor, paritatea este impusă dacă numărul bărbaţilor şi al femeilor de pe poziţii eligibile este acelaşi. Totusi, în cazul în care votul preferenţial sau încrucişat este posibil, alegătorii ar putea să nu aleagă candidaţi de ambele sexe, ceea ce ar putea genera o  componenţă neechilibrată a organului ales, dorita însa de către alegători.

 

3.         Sufragiul liber

 

26. Sufragiul liber cuprinde două aspecte: libertatea alegătorului de a-şi forma o opinie şi libertatea alegătorului de a-şi exprima această opinie; respectiv caracterul liber al procedurii de votare şi acurateţea evaluării rezultatelor.

 

3.1. Libertatea alegătorilor de a-şi forma o opinie

 

            a. Libertatea alegătorilor de a-şi forma o opinie se suprapune parţial cu egalitatea şanselor. Ea implică ca, statul şi autorităţile publice în general să  respecte obligaţia lor de neutralitate, mai ales în ce priveşte utilizarea mijloacelor de informare în masă, afişajul, exercitarea dreptului de a organiza demonstraţii pe străzile publice şi finanţarea partidelor şi a candidaţilor.

 

            b. Autorităţile publice au, de asemenea, şi anumite obligaţii pozitive. Ei trebuie să prezinte periodic sufragiului cetăţenilor candidaturile. Prezentarea unor anumite candidaturi nu trebuie să fie interzisă decât în circumstanţe excepţionale, dacă un interes neponderent public o cere. Autorităţile publice trebuie, de asemenea, să asigure accesul electoratului la listele candidaţilor care s-au prezentat pentru alegeri prin intermediul, de exemplu a unui afişaj adecvat. Informaţia în cauză trebuie să fie disponibilă şi în limbile vorbite de minorităţile naţionale, cel puţin în localităţile unde aceste minorităţi constituie un anumit procent din numărul populaţiei.

 

Libertatea alegătorilor de a-şi forma o opinie poate fi încălcată prin acţiunea particularilor, mai ales atunci când acestia încearcă să cumpere voturi, o practică care trebuie în mod obligatoriu suprimată de către stat sau sancţionată în mod eficient.

 

       c. Pentru a asigura aplicarea eficientă a normelor care garantează libertatea alegătorilor de a-şi forma o opinie, orice încălcare a normelor precedente trebuie să fie sancţionată.

 

3.2. Libertatea alegătorilor de a-şi exprima voinţa şi lupta împotriva fraudelor electorale

 

3.2.1 În general

 

27. Libertatea alegătorilor de a-şi exprima voinţa implică în primul rând ca procedura de votare prevăzută de lege să fie respectată. În practică, alegătorii trebuie să aibă posibilitatea de a vota pentru listele sau candidaţii înregistraţi, ceea ce înseamnă că ei trebuie să primească buletinele de vot în care sunt înscrise numele lor şi trebuie să beneficieze de posibilitatea de a depune buletinele de vot într-o urnă de vot. Statul trebuie să pună la dispoziţie localuri necesare pentru operaţiile electorale. Alegătorii trebuie să fie protejaţi de orice ameninţări sau restricţii din partea autorităţilor sau a particularilor, care i-ar împiedica să-şi exercite dreptul de vot sau să voteze conform dorinţei. Statul este obligat să prevină şi să sancţioneze astfel de practici.

 

28. Mai mult decât atât, alegătorul are dreptul la o evaluare corectă a rezultatelor scrutinului. Statul este obligat să penalizeze orice fraudă electorală.

 

3.2.2. Procedurile de votare

 

29. Procedurile de votare joacă un rol vital în cadrul procesului electoral, deoarece în timpul votării pot fi comise eventualele fraude electorale.

 

30. În unele state, implementarea practicilor democratice determină o schimbare radicală a mentalităţii, care trebuie promovată în mod activ de către autorităţi. Ele trebuie să adoptate măsuri care să controleze reflexele sau obiceiurile care au un impact negativ asupra alegerilor. Majoritatea neregulilor, printre care „votarea în familie”[27], au loc în timpul procedurii de votare.

 

31. Toate aceste observaţii ne conduc la următoarea concluzie: procedura de votare trebuie să rămână simplă. Prin urmare, se recomandă respectarea criteriilor enunţate în paragrafele care urmează.

 

32. Dacă diferitele sensibilităţi politice sunt echitabil reprezentate în cadrul biroului de votare, se poate admite că frauda materială este dificilă, de aceea numai doi parteneri principali ar trebui utilizaţi pentru a judeca corectitudinea votului: numărul de alegători care au participat la vot comparat cu numărul de buletine introduse în urne. Primul parametru poate fi determinat prin numărul de semnături din registrul electoral. Având în vedere că natura umană este cum este (şi independent de orice dorinţă de fraudă) este foarte dificil să se ajungă la o perfectă egalitate între cei doi parametri. Un control suplimentar, al cotorului carnetului de buletine numerotate sau o comparaţie a totalului buletinelor găsite, buletinelor anulate şi buletinelor neutilizate cu numărul de buletine aflate la dispoziţia biroului de vot, pot avea o valoare indicativă, fara iluzia unei coincidenţe perfecte a diferiţilor parametri. Riscul este, în cazul multiplicării acestora, ca diferenţele între totaluri şi, în final, veritabilele nereguli să nu fie luate în serios. Este mai bine să fie făcut un control strict al celor doi parametri decât un control slab şi deci ineficient al unui număr mai mare de parametri.

 

33. Fiecare buletin neutilizat trebuie să fie păstrat permanent la biroul de votare şi nu trebuie depozitat sau conservat într-un alt local. În momentul deschiderii secţiilor de votare, toate buletinele de vot neutilizate încă trebuie să fie expuse la vedere, de exemplu pe masa preşedintelui biroului electoral. Nici un buletin de vot nu trebuie păstrat în dulap sau în alt local.

 

34. Buletinele de vot nu trebuie semnate sau ştampilate în momentul când sunt înmânate alegătorului, deoarece persoana care semnează sau aplică ştampila ar putea marca buletinul, permiţând identificarea alegătorului, în momentul numărării voturilor, încălcându-se astfel dreptul la vot secret.

 

35. Din momentul în care alegătorul ia buletinul său de vot, nici o altă persoană nu mai are dreptul să-l atingă.

    

36. Este important ca în componenţa biroului electoral al secţiei de votare să fie incluşi reprezentanţi ai mai multor partide politice şi ca observatorii acreditaţi de către candidaţi să fie prezenţi la secţia de votare.

 

37. Alegătorii trebuie să beneficieze în permanenţă de posibilitatea de a vota la o secţie de votare; alte modalităţi de votare sunt acceptate cu anumite condiţii, enumerate mai jos:

 

3.2.3. Votarea prin corespondenţă sau prin procură în anumite circumstanţe  

 

38. Deseori votarea prin corespondenţă şi prin procură este permisă în ţările occidentale, dar modelităţile desfăşurării acestor două forme variază considerabil de la un stat la altul. De exemplu, votarea prin corespondenţă poate fi folosită mult într-o ţară şi interzisă în alta  pentru a evita pericolul unor eventuale falsificări electorale. Acest fel de votare poate fi permis numai în cazul când serviciile poştale sunt protejate de orice manipulări intenţionate, şi sigure, în sensul că funcţionează eficient. Votarea prin procură este admisă numai dacă sunt respectate nişte norme foarte stricte, din nou pentru a împiedica comiterea fraudelor electorale. Alegătorul poate deţine un număr limitat de  procuri.

 

39. Aplicarea  practicilor sus menţionate nu trebuie încurajată dacă dificultăţile inerente acestui tip de votare, inclusiv riscul sporit al „votării în familie”, sunt agravate de activitatea neeficientă a serviciilor poştale. Cu toate acestea, respectând anumite măsuri de precauţie, votarea prin corespondenţă poate fi folosită pentru a oferi pacienţilor internaţi în spital, deţinuţilor, persoanelor cu mobilitate redusă sau persoanelor cu drept de vot care domiciliază în străinătate posibilitatea de a-şi exercita dreptul de vot, în măsura în care riscul de falsificare sau de intimidare este eliminat. Această soluţie va evita necesitatea utilizării unei urne mobile de vot, care frecvent cauzează probleme şi risc de fraudă. Votarea prin corespondenţă trebuie desfăşurată conform unei proceduri speciale, cu câteva zile înainte de alegeri.

 

40. Utilizarea urnelor mobile de vot nu este recomandată, deoarece este însoţită de un risc mare de fraudă. Totusi, în cazul în care acestea sunt utilizate, trebuie respectate nişte condiţii stricte pentru a preveni orice fraudă, inclusiv însoţirea lor de către câţiva membri ai comisiei electorale din secţia de votarea, reprezentanţi ai diferitor grupuri politice.

 

3.2.4. Votarea persoanelor aflate în serviciul militar  

 

41. Dacă persoanele care îşi satisfac serviciul militar nu pot reveni la locul de domiciliu în ziua alegerilor, ele trebuie să fie înregistrate la secţiile de votare din localităţile în care este dislocată unitatea lor militară. Comandamentul local comunică datele de identitate ale militarilor respectivi autorităţilor municipale, care ulterior, introduc numele lor în lista electorală. Unica excepţie la această regulă este cazul când unităţile militate sunt prea departe de cea mai apropiată secţie de votare. În cadrul unităţilor militare trebuie instituite comisii speciale de supraveghere a perioadei preelectorale, cu scopul de a exclude orice risc ca ofiţerii superiori să impună sau să ordone anumite alegeri politice subalternilor lor.

 

3.2.5. Metode de votare mecanică şi electronică

 

42. Mai multe ţări utilizează deja sau se pregătesc să utilizeze metodele de votare electronică şi mecanică. Avantajul acestor metode apare atunci când un număr de alegeri sunt desfăşurate concomitent, chiar dacă anumite măsuri de precauţie sunt necesare pentru a minimaliza riscul fraudelor, de exemplu, prin acordarea alegătorului posibilitatea de a-şi verifica votul imediat după depunere. Este evident faptul că, în cazul utilizării acestui tip de votare, buletinele de vot trebuie să fie elaborate în aşa fel încât să excludă orice confuzie. Pentru a facilita verificarea şi recalcularea voturilor în cazul unei reclamaţii, trebuie prevăzută o maşină  care să imprime voturile pe buletinele de vot; acestea trebuie depozitate într-un container sigilat pentru a exclude orice acces la ele. Indiferent de mijloacele utilizate, confidenţialitatea votării trebuie să fie garantată.

 

43. Votul electronic trebuie să fie sigur şi fiabil. El este sigur dacă sistemul poate rezista la un atac deliberat si dacă funcţionează independent, indiferent de deficienţele echipamentului electronic sau ale programelor. Mai mult decât atât, alegătorul trebuie să aibă posibilitatea de a obţine confirmarea votului lui şi, în caz de necesitate, să-l corecteze fără a încălca principiul confidenţialităţii votului.

44. În continuare, transparenţa sistemului trebuie să fie garantată. Cu alte cuvinte, funcţionarea adecvată a  sistemului trebuie să poată fi verificată.

 

3.2.6. Numărarea voturilor

 

45. Voturile trebuie să fie numărate mai degraba în secţiile de votare decât în centre speciale. Membrii secţiei de votare sunt capabili să îndeplinească această sarcină şi să evite astfel necesitatea transportării urnelor de vot şi a documentelor însoţitoare, ceea ce reduce riscul substituirii.

 

46. Numărarea voturilor trebuie să fie transparentă. Prezenţa alegătorilor înregistraţi la secţia de votare la numărarea voturilor trebui să fie admisă. Prezenţa observatorilor naţionali şi internaţionali trebuie să fie autorizată şi permisă în orice circumstanţe. Procesele verbale trebuie să fie disponibile în mai multe exemplare pentru a fi distribuite fiecăreia dintre persoanele menţionate mai sus; o copie trebuie imediat afişată pe panoul informativ, o alta trebuie păstrată la secţia de votare şi o a treia trebuie remisă comisiei sau autorităţii superioare competente.

 

47. Anumite măsuri practice de precauţie trebuie stipulate în  regulament. De exemplu, procesele verbale trebuie completate cu stiloul şi nu cu creionul, deoarece textul scris cu creionul poate fi şters.

 

48. În practică, intervalul de timp necesar pentru numărarea voturilor depinde de eficienţa preşedintelui secţiei de votare. Aceste intervale de timp pot varia considerabil, acesta fiind motivul pentru care o procedură deja aplicată şi simplă trebuie să fie prevăzută în legislaţie sau regulamentul permanent care este introdus în manualul de instruire destinat funcţionarilor secţiilor de votare.

 

49. Trebuie evitată declararea unui număr prea mare de buletine invalide sau nule. În caz de dubiu, s-ar putea încerca evaluarea intenţiei alegătorului.

 

3.2.7. Transmiterea rezultatelor

 

50. Există două feluri de rezultate: provizorii şi definitive (înaintea epuizării tuturor posibilităţilor de recurs). Mijloacele de informare în masă şi desigur întreaga naţiune sunt întotdeauna nerăbdătoare să afle rezultatele iniţiale provizorii. Viteza cu care aceste rezultate vor fi retransmise depinde de sistemul de comunicaţii. Rezultatele obţinute la secţiile de votare pot fi remise circumscripţiei electorale de către preşedintele secţiei de votare, însoţit de alţi doi membri al personalului secţiei de votare care reprezintă partide concurente, în unele cazuri sub supravegherea forţelor de securitate care vor transporta procesele verbale, urnele de vot etc.

 

51. Indiferent câte măsuri de precauţie au fost luate la etapa votării şi numărării voturilor, transmiterea rezultatelor este o operaţiune de mare importanţa care este frecvent neglijată. De aceea, această operaţiune trebuie aibă loc în mod transparent. Transmiterea rezultatelor de la circumscripţie la autorităţile regionale şi la Comisia Electorală Centrală, sau altei autorităti superioare competente, poate fi făcută prin fax. În acest caz, procesele verbale vor fi scanate, iar rezultatele publicate pe măsura acumulării lor. Posturile de televiziune pot fi folosite pentru a difuza aceste rezultate, desi prea multă transparenţă poate fi un lucru periculos dacă opinia publică nu este încă pregătiă de a recepţiona aceste informaţii parţiale. Rezultatele iniţiale parvin de obicei  din oraşe, care în mod normal nu votează similar cu regiunile rurale. Prin urmare, este important de a atenţiona publicul că rezultatele finale poate fi diferite sau chiar complet opuse rezultatelor provizorii, ceea ce nu înseamnă că rezultatele au fost falsificate.

 

 

4.         Sufragiul secret 

 

52. Secretul votului este un aspect al libertăţii de vot, care are drept scop protecţia alegătorilor împotriva oricărui fel de presiune cu care se pot confrunta în cazul în care alte persoane află despre candidaturile votate. Principiul confidelităţii trebuie aplicat la întreaga procedură şi în special la etapa votării şi numărării voturilor. Secretul votului constituie nu numai un drept al alegătorului dar şi o obligaţie de a respecta dreptul celorlalţi. Orice încălcare a acestui principiu trebuie sancţionat prin anularea buletinelor de vot al căror conţinut a fost divulgat[28].

 

53. Votarea trebuie să fie individuală. Votul familial – care permite unui membru al unei familii să controleze votul celorlalti, - încalcă secretul votului; aceasta este o încălcare a legii electorale constatată adesea. Orice altă formă de control a unui alegător asupra votului altui alegător trebuie, de asemenea, interzisă. Exceptie face votarea prin procură, care este supusă unor condiţii foarte stricte[29].

 

54. În plus, având în vedere ca abţinerea de a vota poate indica o alegere politică, listele persoanelor care au votat nu trebuie publicate.

 

55. Violarea secretului votului trebuie sancţionată, la fel ca şi încălcarea altor aspecte ale libertăţii de a vota.

 

5.         Sufragiul direct

 

56. Alegerea directă a uneia din camerele parlamentului naţional de către populaţie este un aspect împărtăşit al patrimoniului constituţional european. Cu exceptia unor reguli speciale aplicabile unei eventuale a doua camere, alegerea directă ar trebui să privească celelalte organe legislative, cărora le se aplica prevederile articolului 3 al Protocolului Adiţional la Convenţia europeană a Drepturilor Omului, ca de exemplu parlamentele statelor federale. Autonomia locală, componentul esenţial al democraţiei,  nu poate fi concepută în absenţa organelor alese la nivel local[30]. În acest context, adunările locale includ toate organele deliberative infranaţionale[31]. Pe de altă parte, desi frecventă, alegerea directă a Preşedintelui republicii rămâne la dispozitia (constituţională) a fiecărui stat.

 

6.         Periodicitatea alegerilor

 

57. Atît Acordul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice[32], cât şi Protocolul Adiţional la Convenţia europeană a Drepturilor Omului[33] prevăd că alegerile trebuie să fie organizate periodic. Alegerile generale sunt de obicei desfăşurate la un interval de patru sau cinci ani, în timp ce intervale mai mari de timp sunt posibile pentru alegrile prezidenţiale, nedepăsind totusi limita de şapte ani.

 

II.                Condiţiile implementării principiilor

 

58. Principiile fundamentale ale sistemului electoral european pot fi garantate numai dacă anumite condiţii-cadru sunt respectate:

 

•  Prima condiţie generală este respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi, în special, a libertăţii de exprimare, de reuniune şi de asociere, fără de care nu poate exista o democraţie adevărată. 

 • În al doilea rănd, legea electorală trebuie să se bucure de o anumită stabilitate, ca să nu apară ca fiind obiectul unei manipulări  partizane;

•  În ultimul rănd si mai ales, un număr de garanţii procedurale trebuie să fie îndeplinite, în special relativ la organizarea scrutinului.

 

59. Pe de altă parte, alegerile nu sunt desfăşurate într-un vacuum, ci în contextul unui sistem electoral specific şi al unui sistem dat de partide. Acest capitol se va încheia cu un număr de comentarii privind acest aspect, în special cu privire la relaţia dintre sistemul electoral  şi sistemele de partide.

 

1.      Respectarea drepturilor fundamentale

 

60. Organizarea unor alegeri democratice şi existenţa democraţiei sunt imposibile fără respectarea drepturilor omului, în special a libertăţii de exprimare şi a presei, a libertăţii de întrunire şi de asociere în scopuri politice, inclusiv de creare a unor partide politice. Respecatrea acestor libertăţi este în special vitală în timpul campaniilor electorale. Limitarea acestor drepturi fundamentale trebuie să corespundă prevederilor Convenţiei europene a Drepturilor Omului, şi în mod mai general, exigenţei  conform căreia aceste limitări trebuie să aibă o bază legală, să corespundă interesului general şi să respecte principiul proporţionalităţii.

 

61. De fapt, legislaţia în vigoare în multe ţări prevede anumite norme ce limiteaza libertatea, de exprimare care,  interpretatate în mod restrictiv, poate fi acceptabile, dar pot genera un abuz în unele ţări fără tradiţie liberală şi democratică. Aceste restricţii sunt menite să preîntimpine orice abuzuri ale discursului liber, protejând reputatia candidaţilor şi autorităţilor publice şi chiar sistemul constituţional. Cu toate acestea, în practică, ele pot avea ca rezultat cenzurarea declaraţiilor care critică guvernul sau îndemnarea la o schimbare constituţională, cu toate că acasta reprezintă esenţa dezbaterii democratice. De exemplu, o lege electorală nu este conformă standardelor europene în măsura în care ea interzice ca documentele de campanie să contină termeni cu caracter insultător sau defamatoriu privind personalitati oficiale sau alţi candidaţi, permite circularea informaţiei cu caracter defamatoriu cu privire la candidaţi şi învinuie candidaţii de anumite infracţiuni comise de susţinătorii lor. Obilgaţia de a prezenta  materialele destinate de a fi utilizate în campaniile electorale comisiilor electorale, indicând organizaţia care le-a comandat şi le-a produs, numărul de exemplare şi data publicării, constituie o formă inacceptabilă de cenzurare, în special în cazul în care comisiile electorale sunt solicitate să adopte măsuri împoriva publicaţiilor ilegale sau incorecte. Aceasta devine şi mai plauzibil dacă regulile care interzic utilizarea inadecvată a mijloacelor de informare în masă în timpul campaniilor electorale sunt neclare.

 

62. Un alt drept fundamental foarte important ¸într-o democraţie este libertatea circulaţiei pe teritoriul ţării, precum si dreptul cetăţenilor de a reveni în ţară la orice moment.   

 

2.         Niveluri normative şi stabilitatea dreptului electoral

 

63. Stabilitatea dreptului este un element important al credibilităţii procesului electoral şi este esenţială pentru consolidarea democraţiei[34]. Prin urmare, modificarea frecventă a normelor sau caracterul lor complex pot dezorienta alegătorul. Alegătorul poate conchide, în mod corect sau incorect, că dreptul electoral este doar un instrument cu care operează cei care sunt la putere şi că votul alegătorului nu mai este elementul esenţial care decide rezultatul scrutinului.

 

64. Necesitatea de a garanta stabilitatea nu priveste, în practică, atât principiile fundamendale a căror contestare formala este greu de imaginat, cât cea a unor reguli mai precise ale dreptului electoral, în special a celor care reglementează sistemul electoral propriu-zis, componenţa comisiilor electorale şi constituirea teritorială a circumscripţiilor. Aceste trei elemente sunt frecvent– în mod corect sau incorect – considerate a fi factori decisivi în determinarea rezultatelor scrutinului. De aceea, trebuie evitate nu numai manipulările în favoarea partidului la putere, ci chiar tentativele de manipulare.

 

65. Ceea ce trebuie evitat, este nu atât modificarea sistemelor de scrutin-  ele pot  fi întotdeauna îmbunătăţite – ci modificarea lor frecventă  sau cu puţin timp (mai puţin de un an) înainte de alegeri. Chiar în absenţa unei intenţii de manipulare, modificările vor fi dictate de interesele iminente ale partidului politic.

 

66. Una din modalităţile de evitare a manipulărilor ar fi definirea în Constituţie sau într-un text superior legii ordinare a elementelor celor mai sensibile (sistemul electoral propriu-zis, componenţa comisiilor electorale, circumscripţiile sau regulile de constituire a circumscripţiilor). O altă soluţie, mai flexibilă, ar fi de a stipula în Constituţie ca, în cazul amendării legii electorale, vechiul sistem va rămâne aplicabil pe timpul viitoarelor alegeri – cel puţin dacă acestea au loc în anul următor – şi că sistemul nou va aplicat începând cu scrutinele ulterioare.

 

67. Pentru restul, dreptul electoral ar trebui sa aibă, în principiu, un rang legislativ. Normele privind implementarea, şi anume cele care reglementează chestiunile de ordin tehnic şi de detaliu, pot fi, totuşi, prezentate sub formă de  regulament.

 

3.       Garanţiile procedurale

 

3.1. Organizarea scrutinului de către un organ imparţial

 

68. Numai transparenţa, imparţialitatea şi independenţa faţa de orice manipulare politică vor asigura o bună administrare a procesului electoral, începând cu perioada pre-electorală  până la finalizarea procesării rezultatelor.

 

69. În statele în care există o tradiţie durabilă a independenţei administraţiei faţă de puterea politică, funcţia publică aplică dreptul electoral fără a fi supusă presiunilor din partea puterii politice. Prin urmare, este normal  şi admisibil, ca operaţiunile electorale să fie organizate de către administraţie şi să fie supervizate de către Ministerul Afacerilor Interne.

 

70. Cu toate acestea, în statele cu experienţă mică în domeniul organizării alegerilor pluraliste, riscul ca puterea executivă să influienţeze administraţia astfel ca aceasta să acţioneze în sensul care-i convine, este prea mare. Aceasta ramâne, de altfel, valabil nu doar pentru puterea centrala, ci şi pentru conducerea locală, chiar dacă aceasta este dirijată de către opoziţia naţională.

 

71. Prin urmare, crearea comisiilor electorale independente şi imparţiale, de la nivelul naţional la nivelul biroului de vot, este indispensabilă pentru garantarea unor alegeri în regulă sau cel puţin pentru înlăturarea oricărei suspiciuni grave de neregularitate care ar putea influenţa procesul electoral.

 

72. Potrivit rapoartelor Biroului Adunării Parlamentare cu privire la observarea alegerilor, au fost notate următoarele neajunsuri relativ la activitatea comisiilor electorale în anumite state: lipsa de transparenţă în activitatea comisiilor electorale centrale, divergenţele în interpretarea procedurii de numărare; administraţia electorală polarizată politic; controverse asupra desemnării membrilor comisiei electorale centrale; numirea membrilor comisiei electorale de către o instituţie de stat; poziţia dominantă a partidului de guvernare în administrarea alegerilor.

 

73. O comisie electorală centrală trebuie să fie permanentă în calitatea sa de structură administrativă responsabilă de menţinerea legăturii cu autorităţile locale şi cu alte comisii inferioare, de exemplu în ceea ce priveşte întocmirea şi actualizarea  listelor electorale.

 

74. Componenţa unei comisii electorale centrale poate deveni subiectul de dezbatere şi elementul politic cheie în elaborarea unei legi electorale. Respectarea următoarelor liniilor directorii ar trebui să faciliteze asigurarea imparţialităţii şi competenţei comisiei.

 

75. În linii generale, comisia ar trebui să cuprindă:

 

-                     un magistrat: în cazul în care un organ judiciar este responsabil de administrarea alegerilor, independenţa sa trebuie să fie asigurată prin intermediul unor  proceduri transparente. Magistraţii desemnaţi nu trebuie să depindă de candidaţii la alegeri ;

-                     delegaţii partidelor deja reprezentate în parlament sau care au obţinut cel puţin un anumit procentaj de sufragii. Partidele politice trebuie să fie reprezentate în mod corespunzător şi în comisia electorală centrală; egalitatea poate fi interpretată în mod strict sau proporţional, adică  ţinând cont sau nu de importanţa electorală relativă a partidelor[35]. În plus, delegaţii partidelor trebuie să fie competenţi în materie electorală şi nu trebuie să participe la campania electorală;

 

76. În plus, comisia electorală centrală poate include:

 

-                     reprezentanţi ai minorităţilor naţionale; prezenţa acestora este dorită atunci când minoritatea naţională are o anumită importanţă pe teritoriul respectiv;

-                     un reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne. Totuşi, pentru anumite motive legate de specificul  istoric al ţării vizate, prezenţa unui reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne în componenţa comisiei nu este totdeauna adecvată. În decursul misiunilor sale de monitorizare a alegerilor, Adunarea Parlamentară s-a declarat, în mai multe reprize, îngrijorată de transferul responsabilităţilor atribuite anterior comisiilor electorale multipartite unei instituţii subordonate puterii executive. Cu toate acestea, cooperarea între comisia electorală centrală şi Ministerul Afacerilor Interne este posibilă numai pentru motive practice: transportarea şi depozitarea  buletinelor de vot şi a altor materiale. De altfel, executivul nu trebuie să dispună de posibilitatea de a influenţa componenţa comisiilor electorale[36].

 

77. În general, revocarea membrilor comisiilor electorale de către organele care i-au numit în funcţie trebuie evitată, deoarece pune la îndoială independenţa lor. Revocarea discreţionară este inadmisibilă,  însă este admisibilă revocarea pentru culpă disciplinară sau pentru incompetenţă. În acest caz, motivele revocării trebuie să fie formulate în mod clar şi expres în lege (de exemplu, aluzia la „acţiuni ce discreditează comisia” nu este admisibila).

 

78. În democraţiile cu tradiţii durabile  în care nu există comisii electorale, dar în care un alt organ imparţial este competent în materie electorală, partidele politice trebuie să dispună de posibilitatea de a monitoriza activitatea organului respectiv.

 

79. Componenţa comisiei electorale centrale este foarte importantă, dar nu mai mult decât funcţionarea ei. Regulamentul interior trebuie să fie clar, dat fiind faptul că preşedinţii au, în general, tendinţa de a permite membrilor să vorbească, iar aceştia din urmă utilizează la maximum această posibilitate. Regulamentul interior ar trebui să prevadă o ordine de zi şi un interval limită de timp pentru luarea de cuvânt, limitat pentru fiecare membru, un sfert de oră de exemplu; altfel, din cauza discuţiilor interminabile s-ar putea omite punctele esentiale.

 

80. Modalitatea de luare a deciziilor este multiplă. Este de dorit ca deciziile să fie adoptate de o majoritatea calificată (de exemplu de 2/3), astfel încât să fie încurajată dezbaterea între o majoritate şi cel puţin unul dintre partidele minorităţii. Adoptarea deciziilor prin consensus este preferabilă.

 

81. Reuniunile comisiei electorale centrale trebuie să fie deschise pentru toţi, inclusiv pentru reprezentanţii  mijloacelor de comunicare în masă (acesta este un alt motiv pentru care timpul luării de cuvânt trebuie să fie limitat). Sălile dotate cu calculatoare, legăturile telefonice, fax-urile şi scanner-urile trebuie să poata fi accesibile.

 

82. Celelalte comisii la nivel regional sau de circumscripţie, trebuie să aibă o componenţă similară cu cea a comisiei electorale centrale. În cazul unui scrutin majoritar uninominal, comisiile circumscripţiilor joacă un rol important, căci ele determină câştigătorul în cadrul alegerilor legislative. Comisiile regionale joacă un rol nu mai puţin important în transmiterea rezultatelor comisiei electorale centrale.

 

83. Un personal adecvat cu competente specifice[37] este solicitat pentru organizarea alegerilor. Membrii comisiilor centrale electorale trebuie să fie experţi legali, politici, matematicieni sau alte persoane cu cunoştinţe solide în materie electorală

 

84. Membrii comisiilor electorale trebuie să beneficieze de un curs standard de instruire la toate nivelurile administratiei electorale. Posibilitatea de a beneficia de un astfel de curs trebuie acordată şi membrilor comisiilor desemnaţi de către partidele politice. S-au observat cazuri în care lipsea un personal calificat şi instruit.

 

85. Legislaţia electorală trebuie să conţină un articol care ar impune autorităţilor (la orice nivel) rsponsabilitatea de a răspunde cerinţelor şi necesităţilor comisiei electorale. Diferite ministere şi alte organe ale administraţiei publice, primarii şi personalul primăriilor pot fi îndrumate să susţină administrarea alegerilor prin desfăşurarea operaţiunilor administrative şi logistice de pregătire şi organizare a alegerilor. Ele trebuie să-şi asume responsabilitatea de a pregăti şi distribui listele electorale, buletinele de vot, urnele de vot, ştampilele oficiale şi alte materiale solicitate, precum şi de a realiza aranjamentele pentru stocare, distribuire şi protejare.

 

3.2. Observarea alegerilor

 

86. Observarea alegerilor joacă un rol important deoarece asigură evidenţa desfăşurării organizării adecvate sau inadecvate a procesului electoral.

 

87. Există trei categorii distincte de observatori: observatori naţionali care susţin un anumit partid sau candidat, observatori naţionali care nu susţin un partid sau un candidat concret, şi observatori internaţionali. În practică, distincţia între primele două categorii nu este tot timpul evidentă. Acesta este motivul pentru care procedura de observare trebuie aplicată cât mai mult atât la nivel naţional cât şi internaţional.

 

88. Observarea nu se limitează numai la ziua desfăşurării alegerilor, ci vizeaza stabilirea încălcărilor care au avut loc înaintea alegerilor, (de exemplu, actualizarea  inadecvată a listelor electorale, împiedicarea înregistrării candidaţilor, limitarea libertăţii de exprimare şi încălcarea normelor privind accesul la mijloacele de comunicare în masă sau cu privire la finanţarea de către stat a campaniilor electorale), în timpul alegerilor (de exemplu, exercizarea presiunii asupra alegătorilor, votul multiplu, încălcarea secretului votului, etc.) sau după încheierea votării (în special, în timpul stabilirii rezultatelor votării şi anunţarea rezultatelor). Observarea trebuie să se concentreze în special asupra respectării de către autorităţi a obligaţiei de neutralitate.

 

89. Participarea observatorilor internaţionali joacă un rol primordial în statele care nu au o tradiţie durabilă de evaluare imparţială a legalităţii alegerilor.

 

90. În general, observatorii internaţionali şi cei naţionali trebuie să beneficieze de posibilitatea de a intervieva fiecare persoană prezentă, de a lua notiţe şi de a prezenta informaţiile organizaţiilor pe care le reprezintă; totusi, ei trebuie să se abţină de la orice comentariu.

 

91. Legea trebuie să stipuleze în mod clar locurile care nu pot fi vizitate de către observatori, astfel încât activitatea lor să nu fie limitată în mod excesiv. De exemplu, un act care autorizează observatorii să viziteze numai locurile unde alegerile (sau votarea) se desfăşoară poate fi interpretat de către anumite secţii de votare într-o manieră restrictivă.[38]

 

3.3. Un sistem de recurs efectiv

 

92. Pentru a aplica eficient prevederile dreptului electoral, posibilitatea de contestare a  incapacităţii de a respecta legislaţia electorală în faţa unei instanţe de apel trebuie să fie garantată. Aceasta se aplică în special în stabilirea rezultatelor alegerilor: cetăţenii au dreptul să contesteze rezultatele alegerilor, invocând neregularităţile procedurii de votare. Aceasta se aplică, de asemenea, deciziilor adoptate în perioada pre-electorală, în particular în ceea ce priveşte dreptul de vot, listele electorale şi eligibilitatea sau validitatea candidaturilor, respectarea regulilor campaniei electorale şi accesului la mijloacele de informare în masă sau la finanţarea partidelor.

 

93. Există două soluţii posibile:

 

-                     Recursurile pot fi tratate de către instanţele judecătoreşti ordinare, speciale sau constituţionale.

-                     Instanţe competente de recurs pot fi şi comisiile electorale. Acest sistem prezintă avantaje reale, deoarece comisiile sunt foarte specializate şi, respectiv, mai specializate în materie electorală decât instanţele judecătoreşti. Cu toate acestea,  din motive de precauţie, se recomandă instituirea unei forme de control jurisdicţional. Prin urmare, prima instanţă de recurs ar fi comisia electorală superioară, iar a doua o instanţă judecătorească competentă.

 

94. Recursul înaintea Parlamentului, în calitate de judecător al propriilor alegeri, este prevăzut în unele cazuri, dar poate rezulta în adoptarea unor decizii politice. Acest fel de recurs este admisibil în calitate de prima instanţă în localităţile unde aceasta este o practică veche. În acest caz, însă, un recurs judiciar trebuie să fie posibil.

 

95. Procedura de recurs ar trebui să fie cât mai scurtă posibil, cel puţin în ceea ce priveşte deciziile adoptate înainte de alegeri. În acest sens, trebuie evitatate două obstacole: pe de-o parte, ca procedura de recurs să tărăgăneze procesul electoral; pe de alta, ca, în lipsa efectului suspensiv, deciziile de recurs care puteau fi luate înnaintea alegerilor, să fie luate după. Prin urmare, deciziile cu privire la rezultatele alegerilor nu trebuie adoptate într-un interval îndelungat de timp, mai ales în cazul unui climat politic încordat. Aceasta implică faptul ca termenul limită de recurs trebuie să fie foarte scurt şi ca instanţa de recurs să adopte deziciile corespunzătoare cât mai prompt posibil. Termenul limită ar trebui să fie, totuşi, suficient de lung pentru a permite înaintarea unui recurs şi pentru a garanta exerciţiul drepturilor la apărare şi la o decizie deliberată. Un termen între trei si cinci zile în primă instanţă (atât pentru înaintarea recursurilor cât şi pentru adoptarea hotărârilor) pare a fi rezonabil pentru deciziile care trebuie adoptate înainte de alegeri. Este, totuşi, admisibilă acordarea unui interval de timp mai mare instanţelor superioare (Curţii Supreme, Curţii Consituţionale) pentru a statua.

 

96. De asemenea, procedura trebuie să fie simplă. Pentru a simplifica procedura[39], formulare speciale ar trebui puse la dispoziţia alegătorilor care doresc să facă recurs. Pentru a evita decizii de inadmisibilitate, şi în special în cazuri delicate din punct de vedere politic, trebuie eliminat orice formalism.

 

97. Prin urmare, este indispensabil ca dispoziţiile în materie de recurs, şi în special de competenţă şi de responsabilitate ale diferitor instanţe, să fie reglementate în mod clar prin lege pentru a evita orice conflict de competenţă pozitiv sau negativ. Nici reclamanţii şi nici autorităţile nu trebuie să aibă posibilitatea de a alege instanţa de recurs. Un mare risc pentru justiţie ar fi posibilitatea de recurs în mod alternativ la instanţe şi comisii electorale, sau dacă recursul s-ar face în absenţa unei delimitări clare a competenţelor dintre instanţe – spre exemplu între instanţele ordinare şi Curtea Constituţională.

 

Comisia electorală centrală      →       Curtea Supremă

          ↑

Comisia regională                    →        Curtea de Apel

          ↑

Comisia electorală de circumscripţie

          ↑

Biroul de vot (în ziua alegerilor)

 

98. Litigiile legate de listele electorale, care sunt, de exemplu, de competenţa administarţiei locale care acţionează sub controlul comisiilor electorale sau în colaborare cu acestea, ar putea fi de competenţa instanţelor de primă instanţă.

 

99. Capacitatea reclamantului de a face recurs trebuie să fie bine recunoscută. Recursul trebuie să fie accesibil oricărui alegător al circumscripţiei precum şi oricărui candidat din partea acesteia. Un cvorum rezonabil ar putea fi, totuşi, impus pentru recursurile alegătorilor cu privire la rezultatele alegerilor.

 

100. Procedura trebuie să aibă un caracter judiciar, în sensul în care dreptul reclamanţilor la contradictoriu trebuie să fie respectat.

 

101. Puterile instanţei de recurs sunt de asemenea importante. Ea trebuie să aibă puterea să anuleze scrutinul în cazul în care vreo neregularitate a putut influenţa rezultatul, adică să modifice repartizarea mandatelor. Acest principiu general ar trebui cizelat, în sensul în care contenciosul în anulare nu trebuie neapărat să aibă efect pe întreg teritoriul, sau chiar în limitele circumscripţiei, ci dimpotrivă, anularea rezultatelor unei secţii de votare ar trebui să fie posibilă. Aceasta ar permite, totodată, evitarea situaţiilor extreme: anularea scrutinului, atunci când neregularităţile vizează doar o parte din teritoriu; refuzul de anulare a scrutinului în cazul în care neregularităţile au fost constatate într-o regiune mică. Pe teritoriul unde alegerea a fost anulată, se vor reorganiza alegeri.

 

102. În cazul în care comisiile electorale superioare sunt instanţe de recurs, acestea vor avea competenţa de rectificare sau anulare ex oficio a deciziilor comisiilor electorale superioare.

 

103. Câteva puncte  merită să fie dezvoltate.

 

3.4.  Organizarea şi activitatea birourilor de vot

 

104. De organizarea şi activitatea birourilor de vot depinde calitatea sitemului de vot şi de extragere, precum şi respectarea procedurilor electorale. Raporturile Biroului Adunării Parlamentare de la observatori ale alegerilor în diferite ţări, evidenţiază un număr anumit de neregularităţi de natură logistică. Astfel, au fost puse în evidenţă importante deosebiri dintre birourile de vot din diferite regiuni ale aceluiaşi stat.

 

105. Misiunile de observatori ale Adunării Parlamentare au notat, în mai multe rânduri, neregularităţi de ordin tehnic ca: urne rău astupate sau cu indicaţii greşite, complexitatea excesivă a anumitor buletine de vot, urne nesigilate, buletine de vot şi urne inadecvate, utilizarea inadecvată a urnelor, insuficienţa identificării alegătorilor, sau absenţa observatorilor locali.

 

106. Ansamblul acestor neregularităţi şi neajunsuri, la care trebuie de adăugat propaganda politică în incinta birourilor de vot, precum şi indimidarea de către poliţie, pot prejudicia grav integritatea şi  validitatea procesului electoral

 

3.5.      Finanţarea

 

107. Reglemetarea finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale este un alt element important pentru conformitatea legală a procesului electoral.

 

108. În primul rând, transparenţa financiară trebuie să fie garantată. Ea este necesară la orice nivel de dezvoltare politică şi economică a unui stat.

 

109. Transparenţa operează la două nivele. Primul nivel vizează conturile campaniilor, evidenţa lor trebuind făcută în registre speciale şi actualizate de contabilitate. O depăşire substanţială a normelor sau o abatere în raport cu plafonurile de cheltuieli prevăzute de lege, pot duce la anularea unei alegeri. Al doilea nivel implică monitorizarea situaţiei finaciare a candidatului înainte şi după exercitarea mandatului său. O comisie pentru transparentă financiară urmăreşte declaraţiile candidaţilor aleşi. Acestea sunt confidenţiale, dar dosarul poate fi transmis procuraturii în caz de necesitate.

 

110. În statele unitare, cheltuielile suportate de către autorităţile locale pentru desfăşurarea  alegerilor la nivel naţional, salarizarea membrilor comisiilor electorale, tipărirea buletinelor de vot, etc., trebuie, în principiu, sa fie asumate de către statul central.

 

111. Este necesar de subliniat faptul că, în domeniul finanţării publice a partidelor sau a campaniilor, trebuie respectat principiul egalităţii şanselor (egalitatea „strictă” sau „proporţională”)[40]. În orice caz, finanţarea publică trebuie să vizeze toate partidele reprezentate în parlament. Totuşi, pentru a asigura egalitatea şanselor diferitelor forţe politice, finanţarea publică ar putea să cuprindă, de asemenea, formaţiuni politice reprezentând o parte importantă a corpului electoral şi prezentând candidaţii la alegeri. Un control al contabilităţii partidelor politice de către organisme publice specifice (de exemplu, Curtea de Conturi) trebuie să condiţioneze finanţarea partidelor prin fonduri publice. Statele ar trebui să favorizeze o politică de transparenţă financiară a partidelor politice ce beneficiază de o finanţare publică[41].

 

3.6.                       Securitatea

 

112. Orice lege electorală trebuie să prevadă intervenţia forţelor de securitate în caz de incident. Dacă e cazul, preşedintele biroului de vot (sau reprezentantul său) trebuie sa aibă competenţa de a chema poliţia. Este important ca acest drept să nu se apartină tuturor membrilor comisiei biroului de vot, caci o astfel de situaţie necesită o decizie imediată, fără nici un fel de discuţiii suplimentare.

 

113. În anumite state, prezenţa poliţiştilor în birourile de vot este o tradiţie care, conform rapoartelor observatorilor, nu antrenează în mod necesar tulburări sau presiuni asupra alegătorilor. Prezenţa poliţiştilor în birourile de vot este prevăzută prin legile electorale în vigoare în anumite state occidentale, chiar dacă timpul a schimbat acest obicei.

 

Concluzii

 

114. Respectarea celor cinci principii ale patrimoniului electoral european (sufragiul universal, egal, liber, secret şi direct) este esenţială democraţiei. In acest cadru,  democraţia se poate  exprima  sub diferite forme, dar în anumite limite. Aceste limite derivă în primul rând din interpretarea acestor principii; acest text stipulează regulile minime care trebuie urmate pentru a asigura respectarea lor. În al doilea rând, nu este suficient ca dreptul electoral stricto sensu să conţină reguli adecvate patrimoniului electoral european, acestea însă trebuie să fie încluse  în contextul lor: credibilitatea procesului electoral trebuie să fie garantată. Mai întâi, drepturile fundamentale trebuie să fie respectate. În continuare, stabilitatea regulilor trebuie să fie astfel asigurată, încât să excludă orice  suspiciune de manipulare. În cele din urmă, cadrul procedural trebuie să permită implementarea eficientă a regulilor proclamate.