Strasbourg, 19 Martie 2007 Studiu Nr. 371 / 2006

CDL-AD(2007)008 Or. fr.

-  TRADUCERE NEOFICIALĂ -                                                                      

 

 

COMISIA EUROPEANĂ PENTRU DEMOCRAŢIE PRIN DREPT

(COMISIA DE LA VENEŢIA)

 

 

 

CODUL DE BUNE PRACTICI ÎN MATERIE DE REFERENDUM

 

 

Adoptat de Consiliul pentru Alegeri Democratice

la cea de-a 19^a reuniune

(Veneţia, 16 decembrie 2006)

şi de Comisia de la Veneţia

la cea de-a 70^a Sesiune Plenară

(Veneţia, 16-17 martie 2007)

 

 

pe baza contribuţiilor 

Dl. Pieter van DIJK (membru, Olanda)

Dl. François LUCHAIRE (membru, Andorra)

Dl. Giorgio MALINVERNI (membru, Elveţia)

 

 

 

CUPRINS

 

INTRODUCERE.. 3

LINII DIRECTOARE PENTRU ORGANIZAREA REFERENDUMULUI 4

I.      Referendumul şi patrimoniul electoral european. 4

1. Votul universal 4

1.1. Regulă şi excepţii 4

1.2. Listele electorale. 5

2. Votul egal 5

2.1. Drepturi egale de vot 5

2.2. Egalitatea de şanse. 5

2.3. Egalitate şi minorităţi naţionale. 6

3. Votul liber 6

3.1. Libera formare a voinţei electoratului 6

3.2. Libera exprimare a voinţei electoratului şi combaterea fraudei 7

4. Votul secret 8

II.      Condiţii de implementare a acestor principii 8

1. Respectarea drepturilor fundamentale. 8

2. Nivelul normativ şi stabilitatea legislaţiei în materie de referendum.. 8

3. Garanţii procedurale. 9

3.1. Organizarea referendumului de către un organ imparţial 9

3.2. Observarea referendumului 9

3.3. Existenţa unui sistem de recurs efectiv. 10

3.4. Finanţare. 11

III.          Reguli specifice. 11

1. Preeminenţa dreptului 11

2. Validitatea în sens formal a textelor supuse referendumului 11

3. Validitatea în sens material a textelor supuse referendumului 11

4. Reguli speciale aplicabile în cazul unui referendum organizat la cererea unui segment al electoratului şi în baza iniţiativelor populare (acolo unde acestea sunt prevăzute de Constituţie) 11

5. Paralelismul de proceduri şi norme care guvernează referendumul 12

6. Avizul Parlamentului 13

7. Cvorum.. 13

8. Efectele referendumului 13

 

INTRODUCERE

1.                  La solicitarea Adunării parlamentare, Consiliul pentru Alegeri Democratice şi, ulterior, Comisia de la Veneţia au adoptat, în anul 2002, Codul de Bune Practici în Materie Electorală^[1].

 

2.                  Acest document a fost aprobat de Adunarea parlamentară cu ocazia sesiunii sale din 2003 (prima parte) şi de Congresul pentru puterile locale şi regionale al Consiliului Europei, la sesiunea din primăvara anului 2003.

 

3.                  Într-o declaraţie solemnă din data de 13 mai 2004[2], Comitetul de Miniştri a recunoscut „importanţa Codului de bune practici în materie electorală”, care reflectă principiile patrimoniului electoral european, ca fiind un document de referinţă în acest domeniu al Consiliului Europei, care poate sta la baza unor eventuale dezvoltări ale cadrului legislativ pentru organizarea de alegeri democratice în statele europene”.

 

4.                  O dată cu extinderea democraţiei pe continentul european, atât alegerile pluraliste, cât şi recurgerea la referendum au devenit tot mai frecvente.

 

5.                  În consecinţă, de un număr de ani, Adunarea parlamentară şi-a manifestat interesul faţă de chestiunea referendumului şi a bunelor practici în materie. Activitatea acesteia a condus la adoptarea, pe 29 aprilie 2005, a Recomandării 1704 (2005) referitoare la „Referendumuri: bune practici europene”. ^[3] În această privinţă, Adunarea a cooperat cu Comisia de la Veneţia, care şi-a prezentat observaţiile asupra recomandării mai sus menţionate, la cererea Comitetului de Miniştri,^[4] şi a redactat un raport de sinteză în baza răspunsurilor primite din partea membrilor săi la chestionarul în problematica referendumului. Raportul este intitulat „Referendumul în Europa – analiza reglementărilor juridice din statele europene”.^[5]

 

6.                  S-a vădit a fi necesară elaborarea unui document de referinţă al Consiliului Europei în materie referendară, ca pandant al Codului de bune practici în materie electorală. Această sarcină a fost preluată de Consiliul pentru Alegeri Democratice, în baza contribuţiilor a trei membri ai Comisiei de la Veneţia, domnii Piter van Dijk (Olanda), François Luchaire (Andorra) şi Giorgio Malinverni (Elveţia).

 

7.                  Liniile directoare privind organizarea referendumului au fost adoptate de Consiliul pentru Alegeri Democratice cu ocazia celei de-a 18-a reuniuni (Veneţia, 12 octombrie 2006) şi de Comisia de la Veneţia în cea de-a 68-a sesiune plenară (Veneţia, 13-14 octombrie 2006).

 

8.                  Aceste linii directoare sunt însoţite de un memorandum explicativ, adoptat de Consiliul pentru Alegeri Democratice cu ocazia celei de-a 19-a reuniuni (Veneţia, 16 decembrie 2006) şi de Comisia de la Veneţia în cea de-a 70-a sesiune plenară (Veneţia, 16-17 martie 2007).

        

 

LINII DIRECTOARE PENTRU ORGANIZAREA REFERENDUMULUI

adoptate de Consiliul pentru Alegeri Democratice

cu ocazia celei de-a 18-a reuniuni

(Veneţia, 12 octombrie 2006)

şi de Comisia de la Veneţia

în cea de-a 68-a sesiune plenară

(Veneţia, 13-14 octombrie 2006)

 

I.          Referendumul şi patrimoniul electoral european

1. Votul universal

1.1. Regulă şi excepţii

Votul universal implică în principiu ca toţi oamenii să aibă drept de vot. Cu toate acestea, anumite condiţii pot fi prevăzute – şi este necesar a fi prevăzute:

 

     a. Vârsta:

dreptul de vot trebuie să fie supus [unei cerinţe a] vârstei minimale, însă va fi dobândit cel târziu o dată cu vârsta majoratului;

 

     b. Cetăţenia:

            i. cetăţenia poate fi prevăzută drept condiţie;

ii. cu toate acestea, este recomandabil ca, după o anumită perioadă de rezidenţă, străinilor să li se permită să voteze la un referendum pe plan local.

 

     c. Rezidenţa:

            i. rezidenţa poate fi impusă ca o condiţie;

            ii. în acest caz, prin rezidenţă se înţelege reşedinţa obişnuită;

            iii. pentru persoanele având cetăţenia acelui stat, o condiţie de durată a rezidenţei poate fi            impusă doar în cazul unui referendum pe plan local sau regional;

            iv. această durată de rezidenţă trebuie să fie rezonabilă şi, ca regulă generală, să nu        depăşească şase luni;

            v. este de dorit ca dreptul de vot să le fie acordat cetăţenilor rezidenţi în străinătate.

 

     d. Pierderea dreptului de vot:

            i. poate fi prevăzută pierderea (interzicerea) dreptului de vot al unei persoane, însă cu       întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii:

            ii. trebuie să fie prevăzută de lege;

            iii. trebuie să respecte principiul proporţionalităţii;

            iv. trebuie să se justifice printr-o interdicţie pentru motive legate de sănătatea mintală sau             de condamnarea penală pentru o infracţiune gravă;

            v. de asemenea, retragerea drepturilor politice sau interdicţia pentru motive de sănătate   mintală poate fi impusă doar în baza unei hotărâri pronunţate în acest sens de o instanţă   judecătorească.

           

 

1.2. Listele electorale

Următoarele condiţii trebuie îndeplinite în mod imperativ pentru ca listele electorale să fie fiabile:

 

            i. listele electorale trebuie să fie permanente sau să se refere la un registru actualizat în   mod permanent (evidenţa populaţiei sau registrul de stare civilă);

            ii. trebuie efectuate actualizări regulate, cel puţin anual. Înscrierea alegătorilor, acolo unde            acest lucru nu se face automat, trebuie să fie posibilă pentru a acoperi o perioadă relativ         îndelungată;

            iii. listele electorale trebuie să aibă caracter public;

            iv. trebuie să existe o procedură administrativă – supusă controlului judiciar – sau o          procedură judiciară care să permită înscrierea alegătorului care nu figurează pe listă;   înscrierea acestuia nu trebuie să se facă prin decizie a secţiei de votare, în ziua votării;

            v. o procedură similară trebuie să le permită alegătorilor să obţină rectificarea menţiunilor             greşite într-un termen rezonabil;

            vi. poate fi prevăzută o listă suplimentară care să permită votul persoanelor care şi-au      schimbat domiciliul sau care au împlinit vârsta legală pentru exercitarea dreptului de vot           ulterior publicării definitive a listei electorale.

2. Votul egal

2.1. Drepturi egale de vot

Fiecare alegător dispune, în principiu, de un singur vot; în cazul în care sistemul de vot le acordă însă alegătorilor mai mult de un singur vot (de exemplu, în prezenţa votului alternativ), fiecare alegător va dispune de acelaşi număr de voturi^[6].

2.2. Egalitatea de şanse

         a. Trebuie asigurată egalitatea de şanse între partizanii şi adversarii propunerii supuse la vot. Aceasta implică neutralitatea autorităţilor administraţiei publice, în special referitor la:

 

            i. campania pentru referendum;

            ii. acoperirea de către mass-media, în special cele publice;

            iii. finanţarea din fonduri publice a campaniei şi a actorilor săi;

            iv. afişajul şi publicitatea;

            v. dreptul la demonstraţii pe căile publice.

 

b. În emisiunile radioului şi televiziunii publice consacrate campaniei pentru referendum, se recomandă să se asigure egalitatea între partizanii şi adversarii propunerii.

 

c. Trebuie asigurat un echilibru între partizanii şi adversarii propunerii în celelalte emisiuni ale mass-media publice, în special în emisiunile informative (de ştiri). Se poate ţine cont de numărul de partide politice care susţin fiecare opţiune sau de rezultatele lor în alegeri.

 

d. Trebuie asigurată egalitatea în ceea ce priveşte subvenţiile publice şi celelalte forme de sprijin. Se recomandă asigurarea egalităţii între partizanii şi adversarii propunerii. Aceste forme de sprijin pot fi însă restrânse la partizanii şi adversarii propunerii care reprezintă un procentaj minimal din corpul electoral. Dacă se asigură egalitatea între partidele politice,

 

aceasta poate fi strictă sau proporţională. Dacă este strictă, partidele politice sunt tratate în mod egal, indiferent de ponderea lor actuală în parlament sau de susţinerea lor de către electorat. Dacă este proporţională, partidele politice trebuie tratate în funcţie de rezultatele obţinute în alegeri.

 

e. Condiţiile financiare sau de altă natură pentru publicitatea radio-televizată trebuie să fie egale pentru partizanii şi adversarii propunerii.

 

f. În conformitate cu principiul libertăţii de expresie, legea trebuie să prevadă că se asigură un minim de acces la mediile audiovizuale private pentru participanţii la referendum, în ceea ce priveşte campania pentru referendum şi publicitatea.

 

g. Finanţarea partidelor politice şi a campaniei pentru referendum trebuie să fie transparentă.

 

h. Principiul egalităţii de şanse poate conduce, în anumite cazuri, la o limitare a cheltuielilor partidelor politice şi a celorlalţi actori implicaţi în dezbaterea referendară, în special în materia publicităţii.

 

i. Încălcările la adresa obligaţiei de neutralitate trebuie sancţionate.

2.3. Egalitate şi minorităţi naţionale

         a. În principiu, adoptarea de reguli speciale pentru minorităţile naţionale ca o excepţie de la regulile normale de numărare a voturilor, în sistem proporţional, în cazul unui referendum cu privire la situaţia acestora nu contravine drepturilor egale de vot.

 

         b. Alegătorii nu trebuie obligaţi să îşi indice apartenenţa la o minoritate naţională.

3. Votul liber

3.1. Libera formare a voinţei electoratului

         a. Autorităţile administraţiei publice trebuie să îşi respecte obligaţia de neutralitate (a se vedea supra 1.2.2.a.), care constituie un element de asigurare a liberei formări a voinţei alegătorilor.

 

         b. Spre deosebire de cazul alegerilor, nu este necesară interzicerea completă a intervenţiei autorităţilor publice în favoarea sau în defavoarea propunerii supuse referendumului. Cu toate acestea, autorităţile publice (naţionale, regionale şi locale) nu trebuie să influenţeze rezultatul scrutinului printr-o campanie excesivă şi unilaterală. Se interzice utilizarea fondurilor publice de către autorităţi în scopuri de campanie.

 

         c. Problema supusă votului trebuie să fie clară; nu trebuie să inducă în eroare; nu trebuie să sugereze un răspuns; alegătorii trebuie să fie informaţi cu privire la efectele referendumului; participanţii la scrutin trebuie să poată răspundă la întrebări doar prin „da”, „nu”, sau prin vot alb.

 

         d. Autorităţile trebuie să furnizeze o informare obiectivă. Aceasta implică faptul că textul supus referendumului, însoţit de un raport explicativ sau de un material echilibrat aparţinând partizanilor şi adversarilor propunerii trebuie să fie pus la dispoziţia alegătorilor cu suficient timp înainte, după cum urmează:

           

 

            i. ele se publică într-un jurnal oficial cu suficient timp înainte de data votării;

ii. trebuie expediate direct cetăţenilor şi primite de aceştia cu suficient timp înainte de data votării;

            iii. raportul explicativ trebuie să prezinte, în manieră echilibrată, nu numai punctul de          vedere al autorităţilor (executivul şi legislativul) sau al persoanelor care îl împărtăşesc, ci      şi punctul de vedere opus.

 

         e. Informaţiile de mai sus trebuie să fie accesibile în toate limbile oficiale şi în limbile minorităţilor naţionale.

 

         f. Încălcarea obligaţiei de neutralitate şi a liberei formări a voinţei electoratului trebuie sancţionată.

3.2. Libera exprimare a voinţei electoratului şi combaterea fraudei

         a. Procedura de votare

 

      i. procedura de votare trebuie să poată fi uşor înţeleasă de cetăţeni;

            ii. în orice situaţie alegătorii trebuie să aibă posibilitatea de a vota într-o secţie de votare.   Alte modalităţi de vot sunt admisibile în următoarele condiţii:

            iii. votul prin corespondenţă nu poate fi admis decât dacă serviciul de poştă este sigur şi fiabil; dreptul de vot prin corespondenţă poate fi limitat la persoanele spitalizate sau aflate         în detenţie sau persoanele cu mobilitate redusă ori în cazul alegătorilor care locuiesc în         străinătate; frauda şi intimidarea nu trebuie să fie posibile;

            iv. votul electronic trebuie să se exercite în conformitate cu Recomandarea Rec(2004)11 a          Comitetului de Miniştri [al Consiliului Europei] cu privire la normele juridice, operaţionale şi       tehnice privind votul electronic. În mod special, el trebuie utilizat doar dacă este sigur,             fiabil, eficace, solid din punct de vedere tehnic, deschis faţă de o verificare independentă        şi uşor accesibil pentru alegători; transparenţa sistemului trebuie garantată; în măsura în        care nu există canale universal accesibile pentru votul electronic la distanţă, acestea        rămân o modalitate de vot suplimentară şi facultativă;

            v. votul prin procură poate fi autorizat doar dacă este supus unor reguli foarte stricte;        numărul de procuri deţinute de un singur alegător trebuie să fie limitat;

            vi. utilizarea urnei mobile trebuie permisă doar în condiţii stricte, care să evite orice risc de           fraudă;

            vii. trebuie utilizate cel puţin două criterii pentru evaluarea corectitudinii rezultatului             scrutinului: numărul de alegători care s-au prezentat la vot şi numărul buletinelor de vot           introduse în urnă;

            viii. buletinele de vot nu trebuie manipulate ori marcate în vreun fel de către membrii          biroului secţiei de votare;

            ix. buletinele de vot neutilizate sau anulate nu trebuie scoase din incinta secţiei de votare;

            x. birourile secţiilor de votare trebuie să includă reprezentanţi ai mai multor partide, iar      prezenţa observatorilor numiţi de către acestea sau de alte grupări care au luat poziţie faţă de problema supusă la vot trebuie permisă în timpul votării şi al numărării voturilor;

            xi. militarii trebuie să voteze la locul de reşedinţă, ori de câte ori acest lucru este posibil. În          caz contrar, este recomandabil să fie înscrişi pentru votare la secţia cea mai apropiată de        unitatea militară;

      xii. numărarea voturilor trebuie să aibă loc de preferinţă în secţiile de votare;

            xiii. numărarea trebuie să fie transparentă. Trebuie admisă prezenţa observatorilor, a        reprezentanţilor partizanilor şi adversarilor propunerii, precum şi prezenţa mass-media.      Aceste persoane trebuie să aibă acces şi la procesele-verbale;

      xiv. comunicarea rezultatelor la nivelul superior trebuie să se facă în mod transparent;

 

      xv. autoritatea statală trebuie să sancţioneze orice fraudă electorală.

 

         b. Libera exprimare a voinţei electoratului implică şi următoarele:

 

            i. faptul că executivul trebuie să organizeze un referendum prevăzut de sistemul legislativ            şi, deosebit de important, atunci când nu este vorba de o iniţiativă a executivului;

            ii. respectarea regulilor procedurale; în mod special, că scrutinul popular trebuie organizat            în termenul prevăzut de lege;

            iii. dreptul la constatarea exactă a rezultatului de către organul însărcinat cu organizarea referendumului, într-o manieră transparentă şi prin publicare într-un jurnal oficial.

4. Votul secret

         a. Secretul votului reprezintă nu numai un drept, ci şi o obligaţie pentru alegători, iar aceasta trebuie sancţionată cu nulitatea buletinelor al căror conţinut a fost divulgat.

 

         b. Votul trebuie să fie individual. Votul “de familie”, ca şi orice altă formă de control al votului unui alegător de către un alt alegător trebuie interzise.

 

         c. Lista persoanelor care au exercitat votul nu trebuie dată publicităţii.

 

         d. Violarea secretului votului trebuie sancţionată.

II.         Condiţii de implementare a acestor principii

1. Respectarea drepturilor fundamentale

         a. Referendumurile democratice nu sunt posibile decât în condiţiile respectării drepturilor omului, în special a libertăţii de exprimare şi a libertăţii presei, a liberei circulaţii în interiorul ţării, precum şi a libertăţii de întrunire şi de asociere în scopuri politice, inclusiv prin libertatea de înfiinţare a partidelor politice^[7].

 

         b. Restrângerea acestor libertăţi trebuie să aibă o bază legală, să fie în interesul public şi să respecte principiul proporţionalităţii.

2. Nivelul normativ şi stabilitatea legislaţiei în materie de referendum

         a. Cu excepţia regulilor tehnice şi de detaliu (care pot fi la nivel de reglementări - ale executivului), regulile în materie referendară trebuie să aibă cel puţin rang de lege.

 

         b. Aspectele fundamentale în materia dreptului referendar nu trebuie să poată fi modificate cel puţin un an înainte de referendum, sau trebuie reglementate de Constituţie ori la un nivel superior legii ordinare.

 

         c. Constituie reguli fundamentale în special regulile care privesc:

 

                     - componenţa comisiilor electorale sau a altui organism însărcinat cu organizarea referendumului;

 

                     - dreptul de vot şi listele electorale;

                     - validitatea în sens formal şi material a textului supus referendumului^[8];

                     - efectele referendumului (sub rezerva regulilor de detaliu);

                     - participarea partizanilor şi adversarilor propunerii la emisiunile mass-media publice.

3. Garanţii procedurale

3.1. Organizarea referendumului de către un organ imparţial

         a. Un organ imparţial trebuie să aibă în competenţă organizarea referendumului.

 

         b. În lipsa unei tradiţii de lungă durată referitor la imparţialitatea administraţiei publice în materie electorală, trebuie înfiinţate comisii independente şi imparţiale la toate nivelurile, de la nivel naţional la nivelul secţiilor de votare.

 

         c. Comisia centrală trebuie să aibă caracter permanent.

 

         d. Din componenţa Comisiei centrale trebuie să facă parte:

 

      i. cel puţin un magistrat sau un alt jurist independent;

            ii. reprezentanţi ai partidelor parlamentare sau ai partidelor care au obţinut cel puţin un     procentaj la alegeri; aceste persoane trebuie să fie calificate în domeniul electoral.

     

      Pot fi incluşi:

     

      iii. un reprezentant al Ministerului de Interne;

      iv. reprezentanţi ai minorităţilor naţionale.

 

         e. Partidele politice sau partizanii şi adversarii propunerii supuse la vot trebuie să fie în mod egal reprezentaţi în comisiile electorale sau trebuie să poată observa activitatea organului imparţial. Egalitatea între partidele politice poate fi înţeleasă într-un sens strict sau proporţional (a se vedea I.2.2.d.).

 

         f. Membrii comisiilor nu trebuie să poată fi revocaţi de către organul care i-a desemnat.

 

         g. Membrilor comisiilor trebuie să li se asigure o pregătire standard.

 

         h. Este de dorit ca deciziile comisiilor să fie luate cu o majoritate calificată sau prin consens.

3.2. Observarea referendumului

         a. Atât observatorilor naţionali, cât şi celor internaţionali trebuie să li se acorde posibilitate cât mai largă de a participa la observarea referendumului.

 

         b. Observarea nu trebuie să se limiteze la ziua votării, ci trebuie să includă campania pentru referendum, precum şi, după caz, perioada de înregistrare a alegătorilor şi perioada de strângere a semnăturilor. Ea trebuie să permită să se constate dacă s-au produs nereguli înainte de votare, în cursul votării şi după aceea. În special, trebuie să fie posibilă în timpul numărării voturilor.

 

 

         c. Observatorii trebuie să se poată deplasa oriunde se desfăşoară operaţiuni în legătură cu referendumul (de exemplu, la numărarea şi verificarea voturilor). Locurile în care observatorii nu au drept de prezenţă, precum şi motivele acestei interdicţii trebuie prevăzute în mod expres de lege.

 

         d. Observarea trebuie să vizeze respectarea obligaţiei de neutralitate de către autorităţile publice.

3.3. Existenţa unui sistem de recurs efectiv

         a. Instanţa de soluţionare a contestaţiilor în materie de referendum va fi ori comisia electorală, ori o instanţă judecătorească. În orice caz, trebuie să existe un recurs judiciar în ultimă instanţă.

 

         b. Procedura trebuie să fie simplă, lipsită de formalism [excesiv], în special cât priveşte admisibilitatea cererilor (contestaţiilor).

 

         c. Dispoziţiile procedurale în materia contestaţiilor şi, în special, atribuţiile şi responsabilităţile diferitelor organe trebuie să fie reglementate în mod clar prin lege, în scopul de a evita conflictele de competenţă (pozitive sau negative). Legea trebuie să prevadă în mod expres organul competent pentru fiecare situaţie.

 

         d. Organul de soluţionare a contestaţiilor trebuie să aibă competenţă în domeniul care face obiectul acestor Linii directoare, îndeosebi privitor la:

 

                     - dreptul de vot şi listele electorale;

                     - finalizarea iniţiativelor populare şi a cererilor de referendum provenind de la un segment al electoratului;

                     - validitatea în sens formal, respectiv material, a textelor supuse referendumului; controlul validităţii textelor trebuie să intervină la un moment anterior votării; legea internă stabileşte dacă acest control este obligatoriu sau facultativ;

                     - respectarea libertăţii votului;

                     - rezultatul scrutinului.

 

         e. Organul de soluţionare a contestaţiilor trebuie să aibă competenţa de a anula referendumul acolo unde neregulile au fost de natură să-i influenţeze rezultatul. Anularea trebuie să se poată face în raport cu votul per ansamblu la referendum, ori doar cu rezultatele la nivel de secţie de votare sau circumscripţie electorală. În cazul anulării rezultatului global, trebuie convocat un nou referendum.

 

         f. Orice alegător trebuie să aibă drept de a face contestaţie. Pentru formularea de către alegători a unei contestaţii împotriva rezultatului referendumului poate fi impus un cvorum rezonabil.

 

         g. Termenele de introducere şi de soluţionare a cererilor trebuie să fie scurte.

 

         h. Trebuie salvgardat dreptul contestatorului la o procedură în contradictoriu

 

         i. Acolo unde organul de soluţionare a contestaţiilor este comisia electorală superioară, aceasta trebuie să aibă competenţa de a rectifica sau de a anula din oficiu hotărârile comisiilor electorale la nivel inferior.

 

3.4. Finanţare

         a. Regulile generale referitoare la finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale trebuie să se aplice atât în privinţa finanţării din fonduri publice, cât şi din resurse private.

 

         b. Trebuie interzisă utilizarea fondurilor publice de către autorităţi în scopuri de campanie^[9].

III.         Reguli specifice

1.  Preeminenţa dreptului

A recurge la un referendum implică în mod necesar respectarea ordinii juridice în ansamblu, cu deosebire a regulilor procedurale. În mod special, un referendum nu poate fi organizat dacă nu este prevăzut de Constituţie sau de o lege conformă Constituţiei, de exemplu dacă textul supus referendumului ţine de competenţa exclusivă a Parlamentului.

2.  Validitatea în sens formal a textelor supuse referendumului

Chestiunile care fac obiect al referendumului trebuie să respecte:

 

                     - unitatea de formă: o aceeaşi întrebare nu trebuie să combine o propunere de amendament redactată în termeni specifici cu o propunere formulată generic sau cu o chestiune de principiu;

                     - unitatea de conţinut: exceptând revizuirea totală a unui text (Constituţie, lege), trebuie să existe un raport intrinsec între diferitele părţi ale fiecărei chestiuni supuse la vot, astfel încât să se garanteze libertatea de vot a alegătorului, care nu trebuie chemat să accepte sau să respingă în bloc dispoziţii fără legătură între ele; revizuirea simultană a mai multor capitole dintr-un text este echivalentă cu o revizuire totală; 

                     - unitatea ierarhică: este de dorit ca o aceeaşi întrebare să nu se refere concomitent la norme juridice de rang diferit în ierarhia normativă.

3. Validitatea în sens material a textelor supuse referendumului

Textele supuse referendumului trebuie să respecte ansamblul legislaţiei de rang superior (principiul ierarhiei normative).

 

Ele nu trebuie să contravină dreptului internaţional sau principiilor statutare ale Consiliului Europei (democraţia, drepturile omului şi preeminenţa dreptului – statul de drept).

 

Textele care contravin cerinţelor menţionate la pct. III.2 şi III.3 nu pot fi supuse unui vot popular.

4. Reguli speciale aplicabile în cazul unui referendum organizat la cererea unui segment al electoratului şi în baza iniţiativelor populare (acolo unde acestea sunt prevăzute de Constituţie)

         a. Orice titular al drepturilor politice are dreptul de a semna o iniţiativă populară sau o cerere de referendum.

 

 

         b. Termenele pentru strângerea semnăturilor (îndeosebi ziua în care începe să curgă termenul şi ziua în care se împlineşte termenul) trebuie prevăzute în mod clar, la fel ca şi numărul de semnături care trebuie strânse. 

 

         c. Orice persoană (indiferent dacă este sau nu este titular de drepturi politice) trebuie să aibă dreptul de a proceda la strângerea de semnături.

 

         d. În cazul în care strângerea de semnături pentru o iniţiativă populară sau cerere de referendum efectuată de pe artere publice este supusă autorizării, o asemenea autorizaţie poate fi refuzată numai în cazurile expres prevăzute de lege, pe baza unui interes public precumpănitor şi în conformitate cu principiul egalităţii.

 

         e. Remunerarea, din resurse private, a activităţii de strângere a semnăturilor pentru iniţiative populare şi cereri de referendum trebuie interzisă, de principiu. Dacă este totuşi admisă, atunci trebuie reglementată atât în ceea ce priveşte suma totală alocată, cât şi suma plătită fiecărei persoane.

 

         f. Toate semnăturile trebuie verificate. În scopul de a facilita această verificare, listele de semnături vor cuprinde de preferinţă alegătorii înscrişi în aceeaşi localitate.

 

         g. Pentru a evita invalidarea totală a scrutinului, trebuie ca o autoritate competentă să poată rectifica, anterior votării, erorile de redactare sau care decurg din conţinutul întrebării, ca de exemplu:

 

            i. caracterul obscur, deceptiv sau sugestiv al întrebării;

            ii.  încălcarea regulilor de validitate în sens formal sau material; în acest caz, se poate      declara invalidarea parţială dacă restul textului este coerent; se poate avea în vedere   împărţirea în subdiviziuni pentru a remedia lipsa unităţii de conţinut.

5.  Paralelismul de proceduri şi norme care guvernează referendumul

         a. În cazul unui referendum decizional:

 

            i. Pentru o anumită perioadă, un text respins prin referendum nu va mai putea fi adoptat    printr-o procedură non-referendară.

            ii. Pe aceeaşi durată, o dispoziţie aprobată prin referendum nu va putea fi revizuită printr-o           altă cale.

            iii. Acest principiu nu se aplică în cazul unui referendum asupra revizuirii parţiale a unui     text, acolo unde referendumul precedent a vizat o revizuire totală.

            iv. Revizuirea unei norme juridice de rang superior în sens contrar votului popular nu este             inadmisibilă din punct de vedere juridic, însă trebuie evitată pe durata intervalului mai sus         menţionat.

            v. În eventualitatea respingerii unui text adoptat de Parlament şi supus votului popular la    cererea unui segment din electorat, un nou text similar nu trebuie supus la vot decât dacă         se solicită un referendum.

 

         b. Acolo unde textul a fost adoptat prin referendum organizat la cererea unui segment din electorat, trebuie să existe posibilitatea organizării unui nou referendum cu privire la aceeaşi problemă, la cererea unui segment din electorat, la expirarea, după caz, a unui interval de timp rezonabil.

 

 

 

         c. Acolo unde textul a fost adoptat prin referendum la cererea altei autorităţi publice decât Parlamentul, trebuie să existe posibilitatea revizuirii sale fie pe cale parlamentară, fie prin referendum, la cererea Parlamentului sau a unui segment din electorat, la expirarea, după caz, a aceleiaşi perioade de timp.

        

         d. Se recomandă ca prevederile constituţionale privind referendumul să fie supuse unui referendum obligatoriu sau unui referendum organizat la cererea unui segment din electorat.

6.  Avizul Parlamentului

Atunci când se supune la vot un text la cererea unui segment din electorat sau a unei autorităţi publice, alta decât Parlamentul, acesta [Parlamentul] trebuie să îşi poată da avizul consultativ asupra textului în cauză. În cazul iniţiativelor populare, poate avea dreptul de a opune o contra-propunere faţă de textul propus, care să fie supusă concomitent votului popular. Trebuie să fie fixat un termen înăuntrul căruia Parlamentul să îşi dea avizul consultativ; dacă acest termen nu este respectat, textul va fi supus la vot fără avizul Parlamentului.

7.  Cvorum

Nu se recomandă următoarele:

 

         a. un cvorum (prag, procentaj minimal) de participare, întrucât îi asimilează pe cei care se abţin cu partizanii votului negativ;

 

         b. un cvorum de aprobare (acceptarea de către un procentaj minimal din numărul alegătorilor înscrişi), întrucât riscă să creeze o situaţie politică dificilă în cazul când proiectul este adoptat cu o majoritate simplă, inferioară însă cvorumului (pragului) necesar.

8.  Efectele referendumului

         a. Efectele referendumului, decizional sau consultativ, trebuie să fie precizate expres în Constituţie sau prin lege.

 

         b. Este preferabil ca un referendum asupra chestiunilor de principiu sau altor propuneri formulate generic să aibă caracter consultativ. Dacă are însă caracter decizional, trebuie să existe norme care să prevadă în mod expres procedura ulterioară.